fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Cultură Sibiu

Ateliere, povești și colinde la Biblioteca Astra

În prag de sărbători, Biblioteca ASTRA Sibiu adresează o călduroasă invitație comunității de a participa la o serie de activități specifice perioadei de iarnă. Destinate în special copiilor, acestea sunt menite a încuraja lectura în rândul copiilor, dar și creativitatea și exprimarea artistică. Copiii sunt invitați în 13 decembrie, de la ora 18:00, la Atelierul de confecționat ornamente pentru Crăciun, amenajat în Compartimentul pentru Copii și Tineret, Str. George Barițiu, nr. 7, et. 1. În 14 decembrie, de la ora 14:00, se deschide Atelierul de confecționat decorațiuni pentru Crăciun la Filiala Bâlea a bibliotecii, de pe str. Bâlea, Bl. 9. În 15 decembrie, ora 18:00 va fi o Seară de povești și colinde (Compartimentul pentru Copii și Tineret, Str. George Barițiu, nr. 7, et.1). Activitățile durează aproximativ 90 minute și sunt destinate în special copiilor cu vârsta peste 6 ani. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Atmosfera de sărbătoare va fi învăluită în miros de portocale, turtă dulce și ceai aromat, iar poveștile și colindele vor încălzi inimile copiilor de toate vârstele. Bibliotecarii astriști și tinerii voluntari vor lectura povești sau fragmente din volume cu povești de iarnă, aflate în colecțiile bibliotecii”, detaliază organizatorii.

Etichete:

Recomandam sa citesti si