INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Medias

FOTO Accident mortal la Mediaș – Un tânăr de 22 de ani a murit

Un tânăr de 22 de ani, din Mediaș și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în noaptea de marți spre miercuri, pe strada T. Vladimirescu.

Conform lucrătorilor de la circulație, la data de 18 august, în jurul orei 00:15, pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș, în intersecția cu str. T. Vladimirescu, un conducător auto a derapat și a intrat într-un stâlp de susținere a rețelei electrice.

”Din păcate, în urma impactului, șoferul în vârstă de 22 de ani, din Mediaș, a decedat. Conducătorul auto se deplasa pe sensul de mers Sibiu – Sighișoara, în condiții de ploaie și carosabil acoperit cu apă. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Medias în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

”SAJ Sibiu a trimis azi noapte in jurul orei 00:15, un echipaj tip B la un accident rutier produs în Medias pe Soseaua Sibiului unde un autoturism a dreapta si a intrat intr-un stâlp de electricitate. In masina era o singură victima ,barbat de 22 ani. Echipajul ISU sosit la fața locului a cerut în sprijin un echipaj de la SAJ. Din pacate echipajele sosite la fața locului nu au mai avut ce sa faca pentru tânărul sofer. Prezenta leziuni incompatibile cu viata. A fost declarat decedat.” spun medicii.

Etichete:

Recomandam sa citesti si