fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Reportaj

Reportaj: Igor şi Tania din Odesa şi-au găsit a doua casă la Sibiu

Familia Adrian şi Dorina Simion (în picioare), împreună cu Igor şi Tania

Numeroşi ucraineni au ajuns la Sibiu în ultimele săptămâni. Au fugit din calea terorii aduse de armata rusă invadatoare şi au găsit în oraşul transilvănean români care şi-au deschis casele pentru a-i găzdui. I-am cunoscut recent pe Igor şi Tania, o familie din Odesa care locuieşte acum în casa lui Adrian şi Dorinei Simion din Sibiu. Cei doi oaspeţi sunt acum o nouă familie pentru Adrian şi Dorina.  

Igor este programator IT, iar soţia lui, Tania, s-a pensionat din cauza unei boli care i-a afectat capacităţile fizice şi a devenit, din nefericire, o persoană cu mobilitate redusă. Au părăsit oraşul lor cu cei doi căţei, Lila şi Chira, pentru că, aşa cum ne-au mărturisit, nu i-a lăsat inima să plece fără ei. Mulţi ucraineni nu au reuşit să-şi ia cu ei animalele de companie când şi-au părăsit locuinţele. Se aud poveşti despre voluntari care merg să hrănească animalele rămase singure în case folosind ţevi introduse prin pereţi. Igor şi Tania nici nu şi-au imaginat că pot pleca fără Lila şi Chira. Cei doi foxterieri şi-au găsit, la rândul lor, prieteni în România, pe Bella, căţeluşa din casa familiei Simion, dar şi pe celălalt căţel şi pisica din curtea sibienilor.

Când au plecat din Odesa, cei doi ucraineni au reuşit să ia cu ei doar un bagaj mic şi au lăsat în urmă locuinţa şi agoniseala de o viaţă. Nu ar fi dorit să plece din ţara lor, dar situaţia medicală a Taniei i-a convins că, atunci când vor începe bombardamentele la Odesa, nu se vor putea adăposti la timp. Rachetele de tip Smerch trase de ruşi la Nikolaev a adus spaimă şi în rândul locuitorilor din Odesa, cele două oraşe fiind destul de aproape unul de celălalt.

„Am plecat din Odesa la trei săptămâni după începerea războiului. În fiecare zi auzeam alarmele de bombardamente aeriene, de trei ori pe zi şi în timpul nopţii. Trebuia să ne trezim noaptea şi să ne aşezăm pe coridor pentru a fi în siguranţă. Soţia mea nu poate merge foarte bine şi am decis să stăm pe coridor între doi pereţi ai blocului, într-un loc sigur. Se auzeau zvonuri că armata noastră a reuşit să distrugă rachete ruseşti, dar într-o zi, în Nikolaev, la trei ore de Odesa, ruşii au început să tragă cu rachete Smerch, nişte bombe foarte periculoase. Am decis atunci să plecăm, pentru că situaţia devenise mai rea şi nu puteam face nimic pentru că soţia mea nu poate merge. Ne-am hotărât să plecăm. Dacă situaţia se înrăutăţea la Odesa nu puteam să ne adăpostim nicăieri, pentru că soţia mea nu poate merge. Am luat un fel de taxi de la Odesa până la vama Isaccea, unde nu era o coadă mare, am prezentat documentele şi am trecut relativ repede în România. Am fost copleşit de numărul mare de oameni care ne-au întâmpinat. Erau foarte mulţi voluntari cu hrană, îmbrăcăminte şi alte lucruri de care este mare nevoie, sau care ofereau transport şi cazare”, ne povesteşte Igor.

Fiul lor, Vadim, era deja la Sibiu cu familia lui şi i-a aşteptat la Isaccea. I-a dus la Bod, judeţul Braşov, la un hostel al Bisericii baptiste unde erau cazaţi 20-25 de persoane. Acolo au stat şi Vadim, soţia lui şi cele două fetiţe ale lor. Ei au plecat din Odesa înaintea părinţilor şi i-au ajutat apoi să vină în România.

„Pentru noi sunt ca mama şi tata”

Ajunşi la Sibiu, Igor şi Tania au beneficiat de asistenţa unui centru de ajutorare a refugiaţilor. Prin intermediul lui Răzvan Dinu, coordonatorul centrului, cei doi ucraineni i-au cunoscut pe Adrian şi Dorina Simion, care îşi doreau să găzduiască o familie de refugiaţi.

„Am luat legătura cu Răzvan Dinu, pentru că voiam să ajutăm refugiaţii, ne-a spus de ei, ne-a spus că au doi câini şi e mai greu să-şi găsească o familie să accepte şi animalele de companie. Noi cum avem şi câini şi pisică, nu am avut probleme şi i-am luat în ospeţie. La început au fost puţin speriaţi, dar s-au acomodat şi sunt acum ok. Pentru noi sunt ca mama şi tata”, ne-a spus Adrian Simion.

Cei doi au devenit încet-încet membri ai familiei. Sunt impresionaţi de ospitalitatea românilor şi de disponibilitatea de a-şi deschide casele pentru a primi nişte străini.

„Au cheile de la casă, noi plecăm la serviciu, ei merg să se plimbe, plimbă câinii, apoi Igor iese cu Tania la plimbare prin împrejurimi. Sunt ca şi familia noastră, au totală libertate în casă. Vine adesea în vizită şi fiul lor, Vadim, cu fetiţele. Ei au o altă cazare, i-am fi primit şi pe ei, dar nu avem suficient spaţiu”, ne spune Dorina Simion.

„Este umitor cât de primitori sunt românii”, ne-a mai spus Igor. „Nu am mai văzut înainte un asemenea nivel de ajutor umanitar. Este peste tot în România. Avem tot ce ne trebuie aici, am vizitat prieteni, am fost la Porumbacu de Sus şi am vizitat cu nepoţele noastre Castelul de lut şi Povestea calendarului. Locurile de aici sunt foarte frumoase”, continuă Igor.

„Ne întoarcem acasă după război”

Cei doi oaspeţi ai familiei Simion sunt îngrijoraţi de situaţia din Odesa şi din întreaga lor ţară. Deşi atunci când au părăsit Odesa încă nu se bombardase acest oraş, totuşi frica în rândul oamenilor era mare. Igor ne-a povestit că, atunci când a început războiul, oamenii din Odesa au început să intre în panică şi să cumpere tot din magazine, aşa că în primele zile au fost probleme cu apa, hrana sau medicamentele, dar de la o zi la alta lucrurile au început să se îmbunătăţească.

Ştirile din Ucraina îi întristează de cele mai multe ori. Deşi acum pare că războiul intră în altă etapă, nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu adevărat în perioada următoare în estul şi sudul Ucrainei.

„Cu siguranţă ne întoarcem acasă după război. Nu este o decizie care depinde doar de mine, trebuie să vorbesc cu fiul meu şi să luăm o hotărâre. În mintea am am decis că ne vom întoarce într-o săptămână sau două, dar acum dacă au început să bombardeze Odesa nu mai ştim”, spune Igor.

Ultimele ştiri despre atrocităţile armatei ruse în anumite oraşe i-au adus lacrimi în ochi.

„Sufăr,sunt profund trist când văd ce s-a întâmplat în Bucha şi în alte oraşe de unde armata rusă a plecat”, continuă Igor.

La rândul său voluntar

Despre solidaritatea românilor cu poporul ucrainean şi disponibilitatea de a-i ajuta pe refugiaţi, Igor spune că sunt impresionante. Igor îşi aminteşte că, în 2014, când a început conflictul cu Rusia, a fost şi el voluntar în Odesa. „Ne era frică atunci că ruşii vor veni în Odesa. Avem în Odesa forţe militare pentru oameni ca mine, voluntari. Ne ajutam reciproc, făceam multe lucruri de voluntariat şi am văzut atunci multe lucruri, oameni care aduceau mâncare, apă, medicamente, ajutau oameni care se relocau din Doneţk la Odesa, dar nu am văzut voluntariat la o scară atât de mare ca acum. Sunt milioane de oameni refugiaţi, în România, Polonia şi alte ţări”, mai spune Igor.

Chiar dacă viaţa lor s-a schimbat radical, cei doi încearcă să trăiască fiecare zi cât de bine se poate. Igor îşi face meseria de programator IT, cu un job remote. Are grijă de soţia sa, Tania, de cei doi căţei, Lila şi Chira, cunoaşte noi oameni la Sibiu şi aşteaptă împreună cu familia sa veştile bune de acasă, din Ucraina.

Adrian şi Dorina Simion ne arată la plecare colţul cu icoanele vechi ale familiei, loc unde au aşezat şi drapelul Ucrainei. Ne spun că tot ce fac este pentru sufletul lor, pentru a fi împăcaţi în inimi că nu au stat indiferenţi şi au ajutat cum au putut nişte oameni aflaţi într-o suferinţă pe care nimeni nu şi-o doreşte.