Creative Buzz revine în Piața Huet: patru zile dedicate oamenilor care creează cu mâinile și cu sufletul
În perioada 13–16 august, între orele 10:00 și 22:00, Piața Huet găzduiește cea de-a 42-a ediție Creative Buzz, festivalul care, de peste 13 ani, construiește punți între artizanii din România și oamenii care aleg să susțină produsele făcute cu grijă, răbdare și pasiune.
Anul acesta, peste 55 de artizani din întreaga țară își dau întâlnire la Sibiu. O parte importantă dintre ei sunt mici afaceri creative locale, iar acesta este unul dintre principiile pe care Creative Buzz le respectă cu consecvență la fiecare ediție: să ofere vizibilitate celor care creează autentic și dezvoltă, pas cu pas, afaceri independente.
La standuri, vizitatorii vor descoperi o lume întreagă de obiecte realizate manual: bijuterii în tehnici diverse, decorațiuni pentru casă, haine unicat, cosmetice naturale, miere și produse apicole, jucării, creații din lână împâslită, lumânări, dulcețuri și dulciuri de casă, dar și multe alte surprize. În spatele fiecărui produs există un om, o poveste și sute de ore de muncă, iar acesta este, de fapt, spiritul Creative Buzz.
Festivalul este gândit pentru întreaga familie. Copiii vor avea la dispoziție o zonă de joacă și activități realizată cu sprijinul partenerului Decathlon, iar cei care își doresc o experiență aparte își pot face tatuaje temporare cu henna, realizate de o artistă venită din India. Serile vor fi animate de concerte live susținute de artiști locali, iar atmosfera va fi completată de cafeaua de specialitate prăjită în Sibiu, pregătită chiar în piață.
Creative Buzz nu este doar un târg. Este un loc în care oamenii care creează își întâlnesc publicul, primesc încurajări, feedback și, uneori, primul impuls care transformă un hobby într-o afacere. De-a lungul celor 13 ani, festivalul a devenit o adevărată rampă de lansare pentru numeroase branduri creative și continuă să susțină un domeniu frumos, dar deloc ușor.
Selecția participanților urmează aceleași valori care au definit festivalul încă de la început: autenticitate, originalitate, produse realizate de artizani și afaceri creative construite cu onestitate. Aceste principii au făcut ca, an de an, Creative Buzz să aducă la Sibiu unele dintre cele mai valoroase nume din artizanatul românesc.
Piața Huet este, astăzi, locul în care mulți sibieni asociază luna august cu Creative Buzz. Alegerea acestei piețe, făcută cu șase ani în urmă, a fost una curajoasă, dar s-a dovedit inspirată. Spațiul și-a găsit firesc locul în povestea festivalului, iar atmosfera creată între zidurile vechi ale orașului pare să fi fost dintotdeauna casa potrivită pentru artizani și pentru comunitatea care îi apreciază.
Între 13 și 16 august, Creative Buzz invită sibienii și turiștii să petreacă câteva ore printre oameni care creează frumos, să descopere povești, să susțină mici afaceri românești și să se bucure de una dintre cele mai vii și autentice întâlniri ale verii din Sibiu.

