INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Mai multe controale în autobuzele Tursib

Controalele în autobuzele Tursib vor fi din ce în ce mai dese, iar călătorii prinși fără bilet vor fi amendați, anunță reprezentanții intituției. Un bilet contravenţional aplicat în mijlocul de transport costă 50 lei. De asemenea, aceștia anunță că, începând cu luna octombrie a anului trecut s-a încheiat un contract de colaborare cu Poliţia Locală, pentru sprijin în activitatea de control. 

Media lunară a numărului de sancţiuni a crescut cu 63%, în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019, faţă de perioada ianuarie – septembrie 2018, spun reprezentanții instituției de transport public de persoane. Cei mai mulți dintre sancționați, 38% sunt elevi.

„Una din situaţiile mai des întâlnite în rândul elevilor o reprezintă călătoria fără abonament valabil, deşi părinţii le-au acordat bani pentru activare. In consecinţă, apelăm la părinţi pentru a verifica validarea abonamentului Tursib, prin simpla accesare a site-ului www.tursib.ro, secţiunea Titluri de călătorie, unde vor introduce seria cardului abonament şi ultimele 6 cifre din CNP-ul copilului. In acest mod vor obţine statusul abonamentului: inactiv sau activ (inclusiv perioada de valabilitate)”, spune Olivia Alexandru, purtător de cuvânt Tursib.

Pentru evitarea situațiilor neplăcute, Tursib a pus la dispoziţia clienţilor mai multe modalităţi de achiziţionare a biletelor de călătorie. Pe lângă biletele clasice, pretipărite, care se pot cumpăra de la punctele noastre de vânzare şi ale colaboratorilor, sunt amplasate automate de vânzare a biletelor în 27 de staţii cu flux mare de călători. Adiţional, bilete se pot cumpăra la urcarea în autobuz, prin intermediul unui card contactless, de la POS-urile montate în acest scop sau cu telefonul mobil, prin intermediul aplicaţiei 24pay. De asemenea, se poate opta pentru un abonament, ce costă 65 lei/lună. Elevii şi studenţii beneficiază de reducere 50% la acest abonament, pentru ei prețul fiind de 32,50 lei.

 

 

Etichete:

Recomandam sa citesti si