Azi, 7 aprilie 2022, Valentin-Dumitru-Ioan IVAN – președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR, primarul comunei Sadu și ofițerul de presă al ACoR, a participat, la Palatul Victoria, la cea de-a doua reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență (CIC-PNRR), convocată de prim-ministrul României. La reuniune au participat membrii și […]
Eugen Rotărescu, comandant al IPJ SIbiu în perioada 1997-2000, a murit duminică, 24 octombrie, la vârsta de 72 de ani. Eugen Rotărescu este absolvent al Liceului Teoretic Cisnădie (1963 – 1967), de Științe Juridice la Facultatea de Drept București (1967 – 1972). „Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu deplânge stingerea fulgerătoare din viață, la vârsta de […]
În fiecare an, la 10 septembrie este aniversată Ziua Națională a Muntelui. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care se urmărește conștientizarea importanței zonelor montane, pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a țării, precum și stimularea preocupării oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp sensibilizarea factorilor de decizie politică să acţioneze […]
Personalitatea medicului oftalmolog Ioan Piuariu Molnar va fi omagiată de către Primăria Comunei Sadu împreună cu Arhiepiscopia Sibiului, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român-Astra, Biserica din Groapă cu hramul ”Buna Vestire” și Parohiile Ortodoxe Române Sadu I și Sadu II printr-o serie de manifestări organizate în cadrul Zilelor Culturale ale Comunei Sadu, […]