fbpx
INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Ioan Piuariu Molnar va fi omagiat de Primăria Comunei Sadu

Personalitatea medicului oftalmolog Ioan Piuariu Molnar va fi omagiată de către Primăria Comunei Sadu împreună cu Arhiepiscopia Sibiului, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român-Astra, Biserica din Groapă cu hramul ”Buna Vestire” și Parohiile Ortodoxe Române Sadu I și Sadu II printr-o serie de manifestări organizate în cadrul Zilelor Culturale ale Comunei Sadu, cu ocazia comemorării a 200 de ani de la moartea acestuia.

Manifestările vor avea loc în data de 8 noiembrie 2015, la Căminul Cultural al comunei Sadu, începând cu ora 09. ”Este o onoare pentru comunitatea sădeană că asemenea personalităţi au văzut lumina zilei, au învăţat pe băncile şcolii din comuna noastră şi au dus numele acesteia mai departe peste graniţele judeţului, ale regiunii şi ale ţării și se cuvine să comemorăm, ori de câte ori este nevoie, zilele omagiale, prin organizarea unor manifestări culturale, seminarii şi alte activităţi, prin care să fie puse în valoare amprenta lăsată de aceştia în viaţa românilor” a declarat Valentin Ivan, primarul comunei Sadu. Ioan Piuariu-Molnar s-a născut în anul 1749 la Sadu. După ce a dobândit primele cunoştinţe în satul natal, îşi va desăvârşi pregătirea mai întâi la Sibiu, în şcoala coloniei aromâne, mai apoi la liceul săsesc de stat, unde învaţă germana, latina şi maghiara şi ale cărui cursuri le absolvă în 1767 sau 1768 . Activitatea sa este una însemnată pe toate planurile, numărându-se printre cei care au redactat Supplex Libellus Valachorum, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul XVIII (alături de Samuil Micu Clain, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Iosif Meheși, Ioan Para, Ignatie Darabant şi alţii). I.P. Molnar a fost primul român care a obținut rangul de ”protomedicus”, mai exact de medic oculist al Marelui Principat al Transilvaniei, rang care îl propulsa în fruntea ierarhiei medicale a Transilvaniei.
De asemenea, lui I. P. Molnar i se datorează, vizita împăratului Iosif al II-lea la Sadu (1783), în urma căruia, Iosif al II-lea a poruncit delimitarea exactă a graniţelor dintre hotarul satului şi Cisnădie, iar prin decretul emis (nr. 179 din 26 februarie 1787), se tindea către scoaterea Sadului de sub servitutea Cisnădiei.’ Ioan Piuariu-Molnar rămâne în istorie şi drept primul român transilvănean care a reuşit să întemeieze o manufactură (1811), deşi s-a lovit, în mod absolut inevitabil, de interesele şi privilegiile breslei sibiene a postăvarilor. La 16 martie 1815, Ioan Piuariu-Molnar a încetat din viaţă, fiind înmormântat în Biserica din Groapă din Sibiu, ctitorie a negustorului sibian Hagi Pop. Șirul evenimentelor va continua cu o serie de manifestări care vor avea loc la Sadu, în data de 8 noiembrie 2015, comuna natală a marelui corifeu.

Etichete: