Primăria Sibiu a semnat contractul de lucrări pentru îmbunătățirea eficienței energetice a Colegiului ”Octavian Goga”, în valoare de 14,13 milioane de lei. Lucrările vor fi executate de Total NSA AG Construct SRL, începând cu luna martie. Lucrările vor dura tot anul Conducerea liceului va stabili, împreună cu constructorul, un grafic de lucrări astfel încât orele […]
Peste 1.900 de elevi urmează cursurile la Colegiul Național Octavian Goga, la nivel primar, gimnazial și liceal, fiind astfel necesară extinderea spațiilor unității de învățământ, mai ales pentru eliminarea cursurilor în două schimburi. Primăria Sibiu a identificat o nouă soluție pentru extindere, primarul Astrid Fodor solicitând acordul de principiu al Consiliului Local în ședința din […]
După ce săptămâna trecută Primăria Sibiu a depus primele două proiecte pentru obținerea finanțării prin PNRR pentru școala nr. 25 și grădinița Elefănțelul Curios, într-o ședință extraordinară organizată vineri, 8 aprilie, Consiliul Local Sibiu a aprobat încă 5 proiecte pregătite de Primăria Sibiu pentru eficientizarea energetică a unor clădiri publice. “Continuăm să depunem proiecte pentru […]
Potrivit raportului realizat de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu în 29 octombrie, doar Centrul de Excelență Sibiu, Școala Gimnazială Româno-Finlandeză, Școala Postliceală “Henri Coandă” Sibiu, Grădinița cu Program Normal ERI și Școala Postliceală “FEG” Sibiu au atins procentul de 100% pentru personalul didactic și auxiliar vaccinat. Din păcate, sunt multe școli care nu au atins pragul […]
Colegiul Național ,,Octavian Goga” Sibiu vă invită să participați la cea de-a cincea ediție a concursului de fotografie ,,Culorile naturii” din cadrul proiectului educativ ,,Festivalul culorilor – Dezvoltarea creativităţii şi comunicării prin artă”/ În cadrul Proiectului Educativ ,, Festivalul Culorilor – Dezvoltarea creativităţii şi comunicării prin artă”, Colegiul Naţional ,,Octavian Goga” organizează concursul de fotografie ,,Culorile Naturii”, […]
Premiile au constat în diplome de merit și câte 1 000 lei (pentru mediile de 10 obținute la Evaluarea Națională) și 3 000 lei (pentru mediile de 10 obținute la Bacalaureat). Astăzi, 15.09.2021, în sala de festivități a Colegiului Național ”Octavian Goga” Sibiu, au fost înmânate premiile oferite de către Ministerul Educației Naționale pentru elevii […]
Andra Săraru este una dintre cele două absolvente ale Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu, care au obținut 10 pe linie în acest an la Bacalaureat. Afinitatea pentru a studia limbile străine, dar și faptul că este singură la părinți sunt doar câteva dintre motivele pentru care a decis să rămână în Sibiu și să […]
Ministerul Educației a centralizat rezultatele din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2021. La nivel național, rata de promovare este de 67,8%, pentru promoția curentă rata de promovare este 73,9%, iar pentru promoțiile anterioare 27,6%. Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale și au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea […]
Luni, 15.02.2021, datorită cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, a modificării ratei de incidență pe localitate sau a cazurilor de izolare în urma contactului direct cu unele persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, conform datelor de la D.S.P. Sibiu, încă un număr de 174 elevi din județul Sibiu învață în sistem online. În conformitate cu HOTĂRÂREA […]