Expoziție la Muzeul Hermann Oberth din Mediaș

Muzeul Național al Aviației Române, Secția Istorie și Muzeografie Rachete și Cercetări Spațiale Hermann Oberth din municipiul Mediaș, găzduiește o expoziție intitulată „50 de ani de aviație brașoveană, 1968-2018”.
Până pe data de 25 mai, cei care vor trece pragul Casei Memoriale Hermann Oberth vor putea vedea machete de avioane, elicoptere, monoplanoare, tot ceea ce s-a proiectat și construit în ultimii 50 de ani la Brașov în domeniul aviației la întreprinderea de profil, I.C.A. – Ghimbav.