INCARCARE

Ce anume cauti?

Uncategorized

EDITORIAL: ADIO, LUCIAN BOIA! (VI)

                              COSTEL NEACŞU: A început cruciada asasinilor spirituali  împotriva conştiinţei noastre de neam şi a Istoriei românilor: ADIO, LUCIAN BOIA! (VI)

 Textul de faţă este o replică la trei din cărţile scrise de Lucian Boia: „Două secole de mitologie naţională” (sursa I), „România. Ţară de frontieră a Europei” (II), „De ce este România altfel?” (III). 

 Desconsiderarea luptelor românilor şi a eroilor noştri

 Chiar dacă este atât de evident faptul istoric că noi, românii, în toate epocile, am fost împresuraţi de străini (III, pg. 36), subjugaţi şi batjocoriţi, fiind uneori scutul creştinesc de apărare al Europei, „demitizantul” Boia vrea să ne „spulbere” şi luptele eroice pe care poporul nostru le-a purtat de-a lungul sângeroasei istorii bimilenare, punând la îndoială victoriile repurtate de domnitorii Mircea cel Bătrân la Rovine şi Mihai Viteazul la Călugăreni! Mai mult decât atât, chiar, el speră să ne convingă cât bine ne-au făcut nouă străinii şi cât rău cei ce au fost patrioţi ai naţiunii române! La urma–urmei, ni se adresează pe şleau „istoricul”, nu au nici o vină străinii că noi, românii, nu am fost şi nu suntem în stare să ne ridicăm la nivelul acestor străini (Boia: „evreii (ca şi alţi minoritari) se dovedesc mai întreprinzători şi mai eficienţi decât autohtonii (români – n.a.) – şi atunci a cui e vina?” – III, pg.37), dar suntem „vinovaţi” şi pentru împotrivirea istorică pe care neamul nostru a manifestat-o faţă de duşmanii patriei noastre (I, pg.47)! Oare nu ar fi fost mai bine, nu-i aşa, să ne predăm pur şi simplu în faţa străinilor fără luptă şi crâcnire? Sigur că aşa ar fi trebuit, după Boia, mai ales că trădarea de patrie pentru el este ceva lipsit de importanţă (I, pg.49); ca şi dorinţa înălţătoare de a muri pentru patria ta (I, pg.47); ca şi invenţia decisivă a naţiunii de mobilizare generală în caz de conflict (I, pg.47); ca şi exemplul de atitudine profund îndurerată a unui tată ajuns în pragul insuportabilităţii de a-şi vedea copilul cum îşi trădează Patria şi, bineînţeles, credinţa ortodoxă – Boia citează din romanul „Taras Bulba”, de Gogol, scena în care, într-o încleştare naţionalistă, dintre cazaci şi polonezi, hatmanul cazac îşi ucide propriul fiu pentru că a devenit un trădător: „Fiul său Andrei se îndrăgostise de o frumoasă inamică, pentru care îşi abandonase şi patrie şi religie ortodoxă” (I, pg.53). Demnitatea noastră naţională constă tocmai în apărarea Credinţei şi a Patriei (că tot ne vorbeşte Boia de „binefacerile” străinilor, acuzându-ne că n-am fi chiar aşa de antiturci), cum de altfel rezultă şi din martirajul impresionant de la Constantinopol al domnitorului Brâncoveanu şi al celor patru fii ai săi (la care s-ar cuveni să mediteze când vrea să ne convingă că Mihai Viteazul nu avea conştiinţă naţională), în faţa reprezentanţilor Occidentului atât de idealizat de Boia, care au preferat mai degrabă să li se taie capetele sfinte pe butuci decât să fie trădători de neam şi de Ortodoxie etc.

Nu a rămas lovit, însă, nici Stâlpul Statului Naţional, adică Armata ţării! Când face referire la aceasta, Boia oscilează între agresivitate şi vizionarism: ce bine este, zice el, că „o despărţire de oştirea de tip naţional este în curs” (I, pg.48); deoarece şi aşa „va veni o vreme când se vor număra mai atent morţii, zecile de milioane de adolescenţi trimişi să moară pentru patrie, şi se va judeca altfel moralităţile şi atitudinile” (I, pg.49). În traducere liberă, „timpurile” prezise de Boia nu sunt altceva decât mult-preconizata globalizare, când semnificaţia conceptului de moralitate se va inversa: atunci, patrioţii din istorie vor fi percepuţi ca trădători, iar trădătorii vor trăi cu iluzia că sunt şi ei patrioţi …

                                                                                  COSTEL NEACŞU, 

                                                                   Liga Scriitorilor din România,

                                                                Uniunea Ziariştilor Profesionişti

 

 

 

 

 

                                                                         

Etichete:

Recomandam sa citesti si