INCARCARE

Ce anume cauti?

Sport

Andra Kovaci, cel mai bun sportiv al Federației Române de Taekwon-do ITF în anul 2019

Federația Română de Taekwon-do ITF i-a premiat la Sibiu pe cei mai buni sportivi ai săi din anul 2019, evenimentul fiind organizat sâmbăta trecută la Sala Thalia din Sibiu. Anul 2019 a fost unul dintrei cei mai buni ani din istoria taekwon-do-ului românesc, cu multiple participări și medalieri internaționale, cu un interes în creștere al publiculiui pentru acest sport și cu un nivel de organizare superior atât în ceea ce privește evenimentele interne, cât și în ceea ce privește activitatea cluburilor.
Gala de la Sibiu a fost cea mai bună ocazie pentru noi de a sărbători cei 20 de ani de la înființarea Federației Române de Taekwon-do ITF, de a le mulțumi celor care ne-au fost alături. Sportivii noștri au ajuns la un nivel de performanță foarte înalt pentru o Federație atât de tânără și m-am bucurat să-I felicit, să îi asigur de țoață susținerea noastră  și să le spun că ei sunt cartea noastră de vizita”, a declarat Cosmin Oprescu, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF.
Preocuparea Federației Române de Taekwon-do ITF a avut în vedere în 2019 susținerea tuturor cluburilor și sportivilor cu performante  notabile, precum și reprezentarea în cele mai bune condiții și cu cele mai bune rezultate a României în străinătate. De asemenea, Federația și-a asumat un rol activ în organizațiile internaționale din care face parte, fie că a fost vorba despre cele europene sau mondiale, precum și rolul de partener real al instituțiilor naționale cu atribuții în domeniul sportului.
Distincii aferente anului 2019:
Proba tull – Filip Alexandru, Vaslui, antrenor Ionicescu Marius Proba luptă – Dancu Ioan Marius,Sibiu, antrenor Lazurca Alin
Proba spargeri forță – Ghețeu Larisa Andra, Vaslui, antrenor Hondru Mihai Tehnici speciale – Hondru Mircea, Vaslui, antrenor Hondru Mihai Distincția de cel mai bun sportiv al Federației Române de Taekwon-do ITF în anul 2019 a fost acordată sportivei Kovaci Andra (antrenor Oprescu Cosmin), din Hațeg.
Cele mai bune cluburi ale anului 2019 
locul III – Clubul Sportiv PUMA din Sibiu. Președinte Alin Lazurca;
locul II– Dragonul din Baia Mare. Președinte Dan Goron;
locul ILiga de Est din Vaslui. Președinte Mihai Hondru.
Cu ocazia Galei de la Sibiu au fost premiați pentru  întreaga activitate în taekwon-do-ul românesc  Mureșan Alexandru (Cluj-Napoca), Popa Cristinel (Călan-Hunedoara), Tripa Ferenc (Oradea) și Miron Marcel (Vaslui), acesta din urma că cel mai titrat sportiv din istoria Federației, cu 10 titluri de Campion European la Taekwon-do la probele individuale.
De asemenea, cu această ocazie, au fost premiați cei mai buni sportivi ai Clubului PUMA din Sibiu: cel mai bun senior – Dancu Ioan Marius; cel mai bun junior-Văcariu Vlad; cea mai bună junioară-Oltean Oană; cel mai bun sportiv sub 14 ani-Trinbitaș David; cea mai bună sportivă sub 14 ani-Răchițan Stefania. La finalul evenimentului a fost salutată activitatea membrilor Biroului Federal.
La premiere au participat și vicepremierului României, deputat de Sibiu Raluca Țurcan, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, precum și reprezentanții altor instituții publice cu atribuții în domeniul sportului, de un număr mare de sportivi, antrenori, de părinți și prieteni ai acestora.  Gala Federației de Taekwon-do de la Sibiu a inclus și un moment dedicat recunoașterii implicării reprezentanților autorităților în susținerea proiectelor sportive, distincții în acest sens fiind acordate Doamnelor Raluca Țurcan, viceprim-ministrul României și deputat de Sibiu, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și Nicoleta David, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport din Sibiu.
Etichete:

Recomandam sa citesti si