INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Politica Sibiu

Haos în Alianța Dreapta Unită de la Sibiu

Proaspăta Alianță Dreapta Unită este guvernată, la Sibiu, de legea mișcării browniene. Așa se explică manevrele spontane și complet haotice ale liderilor celor trei formațiuni politice care o compun (Forța Dreptei + USR + PMP).

Până în acest moment, Alianța are anunțați deja doi candidați la Primăria Sibiu: Ciprian Faraon – Forța Dreptei și Ruxandra Cibu – USR. În aceste condiții, Dreapta de la Sibiu pare total dezbinată, nicidecum Unită.

Lucrurile ar trebui să se schimbe, după ce, ieri, liderii Dreptei Unite au anunțat oficial că Alianța ”va avea candidați comuni la toate alegerile”. Decizia a venit în contextul în care PSD și PNL au anunțat comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare și mai ales faptul că vor candida pe aceeași listă, pentru Parlamentul European. Manevra, explicată prin intenția de a împiedica ”extremiștii” să ajungă să reprezinte interesele României în UE, este o încercare disperată de a contracara creșterea spectaculoasă a AUR în intenția de vot a românilor.

Atmosfera de pe scena politică s-a încins serios. Semnalul de luptă împotriva ”dinozaurilor” de la guvernare – PSD și PNL – a fost dat de toți liderii Opoziției. Însă știm că mișcarea browniană devine tot mai intensă pe măsură ce temperatura crește. O știe foarte bine chiar Întâiul-Profesor-de-Fizică-al-Țării, care pare că a plănuit fiecare mișcare de pe scena politică din ultimii ani. Cunoscător al teoriei mișcării browniene, Klaus Iohannis s-a străduit să transforme USR și liberalii lui Ludovic Orban în ”particule” cât mai mici. A reușit aducându-i la putere pentru a-i face, cel mai probabil, de rușine. În cazul PMP nu a fost nevoie de discreditare publică, partidul fiind deja insignifiant. Teoria lui Einstein mai spune că dimensiunea particulelor este esențială în apariția și întreținerea mișcării browniene. Dacă aceasta crește, mișcarea haotică încetează. Așadar, președintele Iohannis a creat mediul propice pentru ca Alianța Dreptei Unite să se zbată într-o perpetuă agitație termică, numită și mișcare browniană.

Totuși, Forța Dreptei de la Sibiu are un președinte cu multă experiență politică și cu ani de militărie în spate. Constantin Șovăială ar putea ”să dea milităria jos din pod” și să facă ordine și disciplină în Alianța Dreapta Unită de la Sibiu. Dacă vrea să aibă vreo șansă în bătălia electorală.

Etichete:

Recomandam sa citesti si