Scandalul burselor școlare: elevele care nasc sunt premiate, iar cele cu medii mari sunt penalizate

Noul an școlar începe cu un scandal național pe tema sistemului de acordare a burselor, propus de actualul ministru al Educației, Ligia Deca. ”România educată” prețuiește mai mult mediocritatea și încurajează elevele să devină mame. În același timp, elimină criteriul mediei pentru acordarea bursei de merit, luând în considerare doar clasamentul, limitat de procentul de 30% din numărul de elevi din clasă. Vor fi situații în care un elev cu media 7 va primi bursă de merit, iar unul cu media 9,50, nu.
Nu mai contează media, ci clasamentul!
Potrivit proiectului aflat în consultare publică, începând cu anul școlar 2023 – 2024, burse de merit nu vor mai primi toți elevii care au încheiat anul școlar precedent cu media 9,50. Ministrul consideră că merită aceste burse doar 30% din elevii unei clase, indiferent de medie. Să luăm două exemple! Dacă într-o clasă cu 30 de elevi, de la ”Brukenthal”, ”Lazăr” sau ”Goga” sunt 12 elevi cu medii de peste 9,50, doar primii 9 (în ordinea mediilor) vor primi bursa de merit de 450 de lei/lună. Ceilalți nu vor fi recompensați deloc pentru performanța lor. Dacă într-o clasă cu 30 de elevi, de la o altă școală, mai slabă, media celui clasat pe locul 9 este 7,20, acesta va primi aceeași bursă de merit, de 450 de lei. În cazul în care numărul de elevi din clasă este mai mic, și numărul burselor de merit scade. Se pare că viziunea ministrului Educației nu merge mai departe de poveștile lui Ion Creangă și de vechiul proverb românesc “Decât codaș la oraș, mai bine-n satul meu fruntaș!”.
Bursă de 700 de lei pentru mamele minore
O nouă invenție a Ligiei Deca este ”bursa pentru mamele minore”, care, în viziunea ei, reprezintă ”o formă de sprijin al mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și nereușitei școlare”. Pentru ”performanța” de a naște un copil, minore fiind, și a reveni pe băncile școlii, aceste eleve sunt recompensate cu nu mai puțin de 700 de lei/lună. Singura condiție este să nu aibă mai mult de 60 de absențe nemotivate/lună. Nu poate fi vorba aici despre susținerea financiară pentru creșterea copilului deoarece aceasta este asigurată de indemnizația de creștere a copilului, în cuantum de 1.495 de lei/lună, la care se adaugă și alocația de stat a copilului, de 631 de lei/lună. În plus, ”bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse”, după cum a decis ministrul. Așadar, nu este exclus ca o elevă care a născut să încaseze, lunar, chiar patru burse: bursa pentru mame minore (700), bursa socială (300), bursa tehnologică (300) și bursa de merit (450 de lei, dacă se află între primii 30% din clasă). În concluzie, statul român prețuiește mai mult o elevă care alege să devină mamă copil fiind, decât una care este preocupată de studiu și reușește să obțină media anuală 9,50.
Mâine, dezbatere publică!
Elevii, dascălii și părinții au ocazia să-și spună părerea despre metodologia de acordare a burselor în dezbaterea publică de joi, 31 august, organizată de Ministerul Educației. Aceasta va fi online și se va deschide la ora 14:00. ”Înscrierea se va realiza în sistem electronic, printr-un mesaj trimis la adresa dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data de 30 august 2023, ora 18:30”, anunță ministerul.