Primăria Sibiu continuă lupta cu țânțarii și căpușele

O nouă campanie de dezinsecție este programată în această săptămână, în municipiul Sibiu. În perioada 18-20 septembrie, societatea contractată de Primărie, DD CHIM SRL, va realiza două acțiuni de dezinsecție, una împotriva țânțarilor și cealaltă împotriva căpușelor.
Substanțele vor fi împrăștiate seara și în timpul nopții, în parcuri și spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile Cibinului și ale pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ (inclusiv în curțile exterioare), în Cimitirul Municipal și în Grădina Zoologică. ”Dezinsecția împotriva căpușelor, a patra din acest an, se va realiza cu substanța Deltatim Plus. Pentru dezinsecția împotriva țânțarilor, a cincea campanie din 2024, se va utiliza substanța Cymina Ultra, și aceasta avizată de instituțiile competente. Ambele insecticide sunt avizate de Ministerul Sănătății, prin Comisia Națională de Produse Biocide”, precizează Primăria Sibiu.
Se recomandă ca persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, acțiunile vor fi amânate.