Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulat de Agenţia Naţională de Integritate.
Decizia instanţei supreme, prin care s-a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe, este definitivă. Preşedintele Klaus Iohannis salută decizia ICCJ în cazul procesului cu ANI, precizează Preşedinţia, menţionând că şeful statului a fost convins încă de la început că nu s-a aflat într-o situaţie de incompatibilitate şi de aceea nu a recurs la niciun fel de excepţie de natură să amâne pronunţarea.