Macy Louise Jordan, ultimul copil născut în familia BC CSU Sibiu

Suflarea galben-albastră a trăit emoții intense în această săptămână: a reușit să învingă la Timișoara, păstrându-și poziția a treia în clasament, iar Jared Jordan, unul dintre jucătorii de bază a devenit tătic.
Azi noapte, în jurul orei 3, familia BC CSU Sibiu s-a îmbogățit cu o minune de copil, micuța Macy Louise Jordan, spre bucuria părinților ei, Jared și Mary Beth, dar și a frățiorului ei Parker.
Bebelușul cântărește 3.4 kilograme și are 55 de centimetri, iar mămica ei este bine și întreaga familie Jordan este în culmea fericirii.
Jared Jordan a fost în vara trecută una dintre achizițiile formației antrenate de Dan Fleșeriu.
Jared Jordan este născut pe 14 octombrie 1984 în Hartoford, Coneecticut, Statele Unite ale Americii. El măsoară 1.88 metri și este un jucător de poziția 1.
În anul 2007 Jared Jordan a absolvit la Universitatea Marist, după care a fost draftat cu opțiunea 45 de către Los Angeles Clippers. Nu a ajuns să joace niciodată în NBA iar cariera profesionistă și-a început-o în Lituania la Lietuvos Rytas. După un sezon în Europa s-a întors în SUA și a jucat un sezon în NBA G League la Rio Grande Valley Vipers. În 2009 a revenit pe bătrânul continent, în Germania, la Telekom Baskets Bonn. A plecat după numai un sezon în Grecia la Kolossos Rhodos și apoi a revenit pentru încă trei sezoane la Bonn. Sezonul 2014/2015 l-a împărțit între Brose Baskets și San Sebastian Gipuzkoa. A revenit în Germania și a jucat trei sezoane pentru Walters Tubingen iar ultima stagiunea l-a găsit pe Jordan la Giessen 46ers.
În stagiunea precedentă din Bundesliga, Jared Jordan a jucat 19 partide pentru Giessen și a avut medii statistice de 7.0 puncte, 7.7 pase decisive și 3.1 recuperări pentru un indice al eficienței de 14.2 unități.
În 2017, Jared Jordan a devenit cel mai bun pasator din istoria Bundesligii. El atingea borna celor 1.458 de pase decisive și depășea recordul lui Dru Joyce. În trei sezoane ale Bundesligii Jordan a fost cel mai bun pasator, lucru reușit atât în Grecia cât și în Spania. De două ori a fost inclus în al doilea cvintet al Bundesligii (2012,2014) și o dată în cvintetul oficial (2013).