Încă o schimbare marca PSD: Casa Corpului Didactic

Ne-am obişnuit ca fiecare partid aflat la Guvernare să schimbe cu proprii oameni toţi directorii instituţiilor din teritoriu. Ieri a venit rândul Casei Corpului Didactic Sibiu. Una din ultimele insituţii care mai avea director admis prin concurs în 2016: Alexandru Dumbravă. Deşi acesta s-a implicat în atragerea mai multor proiecte europene pentru învăţământul sibian, Ministerul Educaţiei Naţionale l-a evaluat acum câteva luni cu calificativul nesatisfăcător. Ieri, după respingerea contestaţiei lui Dumbravă la această evaluare a fost schimbat din funcţie şi a fost numită prin detaşare Claudia Mery Simtion, consilier local PSD, profesor de educaţie fizică şi sport.
“Cum a fost posibil acest lucru? Simplu. Mi s-a înscenat o evaluare la care mi s-a acordat calificativul NESATISFACATOR, singurul care ii punea in situația să îmi înceteze contractul de management. Nici un alt calificativ nu era potrivit, nimic mai mult decât atât nu le era de folos. Apoi, la contestația mea, s-a răspuns cu un simulacru de comisie de evaluare, care a cam fost forțată să nu cumva să modifice ceva la calificativ. S-au încălcat proceduri și termene, ca să nu mai vorbim de decență, bun simț, demnitate și verticalitate. Contractul social, in baza căruia unii guvernează, iar alții sunt guvernați, a fost, încă o dată, terfelit.” a scris Dumbravă pe contul său de Facebook. Acesta s-a întors la Scoala din Roşia.
Noul director, Claudia Mery Simtion a fost temporar şi Inspector Şcolar General.