FC Hermannstadt primește vizita lui FK Csikszereda, la Mediaș

Pentru primadată, stadionul ”Municipal” din Mediaș va găzdui două partide oficiale în aceeași zi. FC Hermannstadt joacă de la ora 14, cu FK Csikszereda, iar de la ora 21:00, Gaz Metan primește vizita celor de la UTA Arad.
În etapa trecută, sibieni au terminat la egalitate în deplasarea de la București, scor 1 – 1 cu Metagolbus. De celalată parte, FK Csikszereda vine la Mediaș după o înfrângere pe teren propriu cu Concordia Chiajna. FC Hermannstadt ocupă locul 4 în clasamentul ligii secunde, cu 10 puncte, iar ”roși-negrii” se află pe locul 18.
Trebuie să fim concentrați și să ne vedem de joc
Marius Măldărășanu, antrenorul principal al sibienilor, spune că, dincolo de situația actuală în clasament, partida va fi una dificilă. ,,Va fi un meci împotriva unei echipe care anul trecut a jucat în play-off, iar eu îi vedeam mult mai sus decât locul pe care au terminat. Și-au anunțat și în acest sezon dorința de a promova și este o surpriză pentru mine începutul lor. Îmi doresc să nu cădem în capcana locului pe care îl ocupă în acest moment sau a punctelor pe care le au acum. Lăsând la o parte problemele lor, noi trebuie să fim concentrați și să ne vedem de joc.