EDITORIAL: „Răspunsul” lui Eminescu la detractorii de ieri şi de azi

COSTEL NEACSU: Cu inegalabilul său talent vizionar, într-o deplină sfidare a unei epoci din ce în ce mai decadente, Eminescu a intuit perfect înverşunarea furibundă cu care, fără nici o ruşine, detractori de teapa lui Boia, de ieri şi de azi, s-au unit într-un cuget demn de genunchiul broaştei să îi terfelească numele, opera şi dragostea lui neţărmurită faţă de gloria istorică a neamului nostru. Înţelegându-le potrivnicilor micimea de caracter, în încercarea lor diabolică de a făuri o societate axată pe un tip de gândire antiromânesc, ca şi cum ar fi un lucru normal să ne dezicem de noi înşine, poetul nostru naţional a găsit de cuviinţă să lămurească definitiv angoasele lor de veleitari irecuperabili: „Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune, / Peste toate o lopată de ţărână se depune./ Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri/ Ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri…/ Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare, / Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare(…)/ Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă. / Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?/ Ei vor aplauda desigur biografia subţire/ Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vreun lucru mare, / C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare/ Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări/ Şi le umflă orişicine în savante adunări/ Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte/ C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte./ Astfel încăput pe mâna oricărui, te va drege, / Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…/ Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale/ Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale – / Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina, /Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; / Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit (…) / De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Pare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? / Azi, când patimilor, proprii muritorii toţi sunt robi, / Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi/ Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic/ Ce-o beşică e de spumă într-un secol de nimic./ (…) De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva/ Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda/ Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură/ Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură. (…) O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi/ Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ, / Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii, /Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii./ Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini, / Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini, / Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră/ De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră (…) / Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,/ Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?/ Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul/ De ai crede că viaţa-i curată ca cristalul?/ Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele/ Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele / Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!/ (…) Voi sunteţi urmaşii Romei?/ Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!/ Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi/ Nici ruşine n-au să iese în smintitele lor guri/ Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, / Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!/ (…) Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară/ Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,/ Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei! Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;/ Virtutea? e-o nerozie; Geniul? – o nefericire./ Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;/ Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici./ Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, / Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”.

COSTEL NEACŞU,
Liga Scriitorilor din România,
Uniunea Ziariştilor Profesionişti