INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

DGASPC Sibiu: 42 de persoane cu dizabilități din Bihor au fost relocate în județul Sibiu

2020 s-a încheiat cu succes pentru DGASPC Sibiu

În contextul procesului de relocare a beneficiarilor din județul Bihor, DGASPC Sibiu a preluat în cadrul serviciilor sociale proprii un număr de 21 de beneficiari, niciunul dintre aceștia neavând domiciliul în județul Sibiu.
Preluarea s-a realizat în condiții de siguranță. Ulterior admiterii în serviciile sociale, beneficiarii au fost supuși unor evaluări medicale și psihologice, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru menținerea stării de sănătate și asigurarea suportului emoțional adecvat.

În această etapă, se acordă o atenție deosebită procesului de consiliere a beneficiarilor, precum și facilitării acomodării și integrării acestora în noile servicii sociale. Acest demers este realizat prin intervenția echipelor multidisciplinare și prin asigurarea unui mediu sigur, stabil și adaptat nevoilor individuale ale fiecărei persoane.

De asemenea, alte 21 de persoane, fără domiciliul în județul Sibiu, au fost integrate în servicii sociale de tip Centre pentru Persoane Vârstnice, furnizate de operatori privați acreditați din județul Sibiu. DGASPC Sibiu menține o colaborare permanentă cu acești furnizori, în vederea transmiterii către autoritățile competente a informațiilor necesare privind evoluția procesului de relocare.

În total, 42 de persoane adulte cu dizabilități din județul Bihor au fost relocate în județul Sibiu, ca urmare a existenței capacității operaționale de primire în servicii sociale licențiate, publice și private, care dispuneau de locuri disponibile.”

Leave a Comment