INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Sibiu

Concurs de fotografie: Cum se vede Sibiul în mișcare?

Primăria Sibiu a lansat un concurs de fotografie la care sunt invitați să participe toți cetățenii, indiferent de vârstă. Competiția face parte din acțiunile organizate în cadrul campaniei Săptămâna Europeană a Mobilității, inițiată de Comisia Europeană, care se desfășoară în perioada 16-22 septembrie. Detaliile înscrierii în concurs sunt explicate de reprezentanții Primăriei:

”Fie că vă deplasați în oraș cu bicicleta, cu transportul public sau pe jos, va invităm să realizați fotografii cu Sibiul, cu focus pe mobilitatea alternativă. Ne dorim să primim instantanee ale unui Sibiu care, treptat, face trecerea spre mobilitatea curată și lasă mașina acasă. Căutăm să vedem orașul din perspectiva dumneavoastră, a celor care conștientizează importanța deplasării în oraș cu mijloace alternative, mai prietenoase cu mediul, adică cu aerul pe care îl respirăm cu toții.

Transmiteți-ne fotografiile pe adresa saptamanamobilitatii@sibiu.ro până în data de 22 septembrie, ora 24:00, fie atașate de e-mail, fie printr-un link de transfer. Precizăm că transmițând aceste fotografii, vă exprimați automat acordul ca Primăria Sibiu să le utilizeze în scopul acestei campanii.

Echipa proiectului din Primăria Sibiu le va alege pe 13 dintre cele mai reușite, care exprimă cel mai bine ideea acestei campanii de conștientizare, și le va include într-un calendar de birou pe care îl vor primi cadou autorii acestor instantanee.

Etichete:

Recomandam sa citesti si