Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu este în top 10 pe țară la rezultatele Evaluării Naționale

Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu conduce în acest an în topul școlilor din județ după rezultatele de la Evaluarea Națională 2020. Potrivit analizei realizate de echipa didactic.ro, colegiul sibian ocupă poziția ÎNTÂI în topul mediile obținute în județ, respectiv locul OPT la nivel național.
Acesta a fost realizat calculându-se media aritmetică pentru mediile de la Evaluarea Naţională ale tuturor elevilor din şcolile respective, iar Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu a obținut 9.56.
Situația primelor 10 școli din Sibiu, dintr-un top total alcătuit din 130 de școli, ultima școală având o medie de 0, 86, este următoarea:
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu a ieșit campion și la Matematică, dacă ne raportăm la media notelor obținută pe școală, mai exact locul ȘASE.
O veche vorbă românească spune că „toamna se numără bobocii”. Pentru cei care își desfășoară activitatea în învățământ momentul bilanțului este finalul anului școlar, iar pentru absolvenții clasei a VIII-a el se numește Evaluare Națională. Odată apărute notele elevilor apar la nivel național, județean o sumedenie de statistici. Primul gând este îndreptat spre cei care au reușit peformanța notei maxime, zece, la ambele probe. În acest an școlar, în județul Sibiu au existat șase elevi care au reușit această performanță. Doi dintre ei sunt elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, este vorba de Drăghiciu Carla și Ruja Eduard Andrei. Foarte aproape de nota zece au fost însă și alți elevi ai colegiului nostru obținând media 9,97: eleva Gozdog Ioana sau 9,95 elevii: Nan Iris Maria, Petcu Paul Cazimir și Turcu Darius Mihai. Adevărata confirmare a valorii elevilor unei școli vine însă din rezultatul obținut de toți elevii din generația respectivă. Topurile realizate la nivel național pun în evidență aceste rezultate. Astfel, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu a reușit în acest an performanța de a ocupa locul opt la nivel național, după media școlii la acest examen (9,56), și locul șase, dacă s-a luat în considerare media notelor obținute de elevi la matematică (9,60). Aceste rezultate sunt rodul muncii depuse atât de cei 60 de absolvenți ai colegiului, cât și de cadrele didactice care i-au îndrumat: prof. Corina Ciobotă, la limba și literatura română, și prof. Steliana Mărginean și prof. Delia Șerb la matematică. Pentru toți cei implicați în această activitate, elevi și dascăli, este un moment de bucurie, de împlinire, dar și de responsabilitate pentru anii care urmează. (a declarat pentru Star Sibian, Gabriel Octavian Negrea, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu)