Începe vacanța de primăvară
Astăzi, după terminarea cursurilor, elevii și profesorii intră în vacanța de primăvară, care cuprinde și sărbătorile de Paști. Se vor întoarce la școală după 11 zile, în data de 8 mai, când va începe ultimul modul al acestui an școlar. În luna mai, sunt programate testările de evaluare națională pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.
Doar șase săptămâni de cursuri mai sunt până la finalul anului școlar, care se va încheia în 21 iunie. Elevii din clasele terminale vor încheia cursurile mai devreme: cei din clasa a XII-a în 7 iunie, iar cei din a VIII-a în 14 iunie. Pentru ei urmează examenele de Bacalaureat, respectiv Evaluare Națională.