Editorial: Când eroii mor…

Cu puțin timp în urmă am citit despre un sondaj realizat de un renumit institut de sondare a opiniei publice, realizat pe 3 continente, în care li se cerea mai multor persoane să nominalizeze câțiva eroi ai omenirii. Răspunsurile au fost destul de apropiate, pe prima poziție situându-se profetul Mohamed, urmat de Dalai Lama și Nelson Mandela, dar și multe alte personaje din viața economică, culturală sau politică. După efectuarea sondajului, institutul a ținut să revină asupra lui, adresând încă o întrebare tuturor intervievaților, întrebare care suna în felul următor: De ce în dreptul nominalizărilor nu apare și Isus Hristos? Majoritatea au răspuns: pentru că El moare.

M-am întrebat zilele trecute în timp ce priveam frenezia din supermarketuri, bănci și piețe, cum ar fi dacă în tot acest timp în care suntem preocupați de cumpărăturile pentru masa de Paște, ne-ar suna un apropiat și ne-ar spune că eroul nostru, cel pe care noi îl admirăm și care și-a dat viața pentru binele nostru și al omenirii…a murit?! Ne-am opri din activitatea noastră? Am vărsa o lacrimă? Ne-ar tulbura o asemenea veste? Sau ne-am continua activitatea total dezinteresați?

Eroi oamenilor din zilele noastre, sunt mai apropiați de zona politicului, a războaielor sau a benzilor desenate, decât de ceea a creștinismului. Noțiunea de erou e văzută de o altă manieră în societatea confuză a zilelor noastre. Eroii acestei societăți au murit……iar adevăratul erou e privit cu scepticism. Uneori se privește cu un ușor scepticism zona creștinătății, primind un îndemn la acceptare, toleranță, îngăduință, iar orice refuz în fața acestora e pus pe seama lipsei de educație sau al unui orizont îngust, indiferent de miza adusă în discuție. Eroii societății noastre au murit, dar au rămas în memoria multora, pe când adevăratul EROU care a murit pentru păcatele omenirii, deși a înviat, a fost dat uitării. “Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un mile pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”