INCARCARE

Ce anume cauti?

Sport Medias

Atacantul Ioan Hora și fundașii Gabriel de Moura și Mihai Butean, noile achiziții ale Gaz Metanului

Gaz Metan Mediaş continuă să se întărească şi se pare că lui Eduard Iordănescu îi sunt aduşi toţi jucătorii de care are nevoie. Mediaş a bifat zilele acestea ultimele transferuri, efectuate în această iarnă. Gruparea de pe Târnava Mare și-a întărit lotul cu atacantul Ioan Hora, dar și cu cei doi fundași Gabriel de Moura și Mihai Butean. Medieșenii speră ca prin aceste achiziții și investiții să prindă pentru prima data în istoria clubului un loc de play-off. Primul meci din acest an este programat vineri, 31 ianuarie, începând cu ora 20:00, pe terenul Universității Craiova.

Atacantul orădean, în vârstă de 31 de ani, a renunțat la FCSB pentru Gaz Metan Mediaş, unde va avea cel mai mare salariu din cadrul clubului, adică în jur de 8.000 de euro.

„Mă bucur că am ajuns la Mediaș, în această familie frumoasă. Am avut timp o lună de zile să descopăr caracterul fiecăruia, mai ales că nu prea știam multe lucruri despre jucători. Voi încerca să îmi aduc aportul la o calificare în play-off, unde trebuie să ne punem fiecare umărul și să ne dăm fiecare silința dacă vrem să realizăm ceva frumos pentru acest oraș.”, a transmis Ioan Hora.

Proaspăt transferat la Gaz Metan Mediaș, Mihai Butean a debutat în lumea sportivă, la vârsta de doar 4 ani cu antrenamentele la karate după ce părinţii au considerat că are nevoie de o activitate pentru a-şi consuma energia. Totuşi, fotbalul era preocuparea favorită. Mihai Butean a fost antrenat de Edi Iordănescu și în perioada în care era tehnicianul Astrei Giurgiu.

„Îmi doresc să ajut echipa Gaz Metan Mediaș, să ne atingem obiectivele și să ne calificăm în play-off.”, a spus Mihai Butean.

Fundașul brazilian, Gabriel de Moura, va fi pentru următorul an și jumătate jucătorul grupării de pe Târnava Mare. Acesta a îmbrăcat tricoul lui Dinamo în 14 meciuri în acest sezon competițional.

„E o plăcere pentru mine să fiu aici și să lucrez cu un antrenor mare din România. O să încerc să dau tot ceea ce pot eu mai bun să îmi ajut colegii și să ne calificăm în play-off. Avem șanse mari. Depindem doar de noi”, consideră Gabriel de Moura.

Etichete:

Recomandam sa citesti si