ALDE Sibiu: Actuala opoziție fuge de responsabilitate (P)

Moțiunea a arătat din nou că actulala opoziție mai mult vorbește decât face. Dacă nu e de țipat, de aruncat invective, nu se prea descurcă. La o asemenea moțiune, cu textul pe care l-au prezentat cei din opoziție nici nu ne puteam aștepta la un alt rezultat. “ Am știut că moțiunea aceasta nu e ceva serios când am văzut că a fost trimis Elton John să o citească în plen. Inițiatorii acestei moțiuni vorbesc de dezbinare, de amenințări, de șantaj, de teroare. Este foarte ușor să critici guvernarea, însă e foarte greu să vii cu propuneri concrete pentru România, pentru români. La guvernare mai greșești, te erodezi, nu ești pe placul tuturor. De aceea fug și PNL și USR de guvernare. Ei vor să fie înfășurați în staniol pentru a nu fi pătați, la fel ca președintele Iohannis. Cei din USR și PNL au fost parte sau au susținut în 2016 guvernarea Cioloș, guvernarea cu zero rezultate, zero realizări pentru România”, spune Ovidiu Gheorghe Tocaciu, președintele ALDE Sibiu. Mai mult, acesta spune că după votul din 26 mai, liderii partidelor de opoziție au fugit de responsabilitate, și-au aruncat pisica de la unul la altul. Oameni buni, Orban, Barna, Cioloș, Rareș Bogdan, precum și alți lideri înainte de campania electorală anunțau că vin la guvernare, că fac, că dreg. Ce au făcut de o lună de zile? Au fost lupte interne pentru putere, au fugit care încotro de asumarea răspunderii guvernării. Voturile romanilor le-au transformat intr-o lupta pentru putere, pentru scaune si privilegii. Aceștia sunt oamenii opoziției: o mână de politicieni care fug de responsabilități, care nu vor să facă lucruri pentru români”, explică Tocaciu. Liderul ALDE Sibiu asigură că pentru alegerile din toamnă, pentru Președinția României, ALDE va veni cu un candidat capabil să rezolve toate problemele, un candidat cu experiență și care știe ce e bine pentru România.
Presedinte interimar ALDE Sibiu,
Ovidiu Gheorghe TOCACIU