Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a marcat luni deschiderea anului universitar 2021-2022

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a marcat luni, 4 octombrie, pe platoul instituţiei, deschiderea anului universitar 2021-2022.
Evenimentul a debutat cu întâmpinarea șeful Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT), gl-mr. Iulian Berdilă, de către rectorul academiei, gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan, şi a continuat cu oficierea serviciului religios, alocuţiunile rectorului academiei, șefului SMFT și reprezentantului studenţilor de anul I. La finalul ceremoniei a fost intonat imnul studenţesc „Gaudeamus”.
1.598 de studenţi şi cursanţi au început anul universitar la AFT Sibiu, astfel, 970 de studenţi (dintre care 302 studenţi în anul I), şcolarizaţi pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul de Justiţie, la specialităţile militare: Infanterie, Cercetare, Paraşutişti, Vânători de munte, Poliţie Militară, Tancuri, Artilerie şi rachete, Geniu, Apărare CBRN, Auto, Comunicaţii şi informatică, Finanţe-contabilitate, Intendenţă şi Logistică. La programele de studii universitare de master (Leadership organizaţional, Intelligence în organizaţii, Managementul capabilităţilor organizaţionale şi Management şi tehnologie)
Situația epidemiologică actuală a făcut ca deschiderea anului universitar să se desfășoare în format restrâns, în conformitate cu măsurile stabilite pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la început de an universitar. Ierarhul a participat luni, 4 octombrie, la ceremonia organizată la academia sibiană şi a oficiat o slujbă de binecuvântare. Părintele Mitropolit i-a îndemnat la final pe studenţii militari să se pregătească foarte bine în anii de studiu pentru a deveni oameni de bază ai Armatei Române şi ai societăţii noastre.
„După această rugăciune de binecuvântare, vă transmitem pentru anul universitar care începe acum, binecuvântarea lui Dumnezeu şi vă dorim să aveţi mult spor în instruirea şi educaţia dumneavoastră miliară. Sunteţi nădejdea viitorului nostru, a apărării libertăţilor noastre şi a acestei ţări minunate. Dumnezeu să vă ajute şi să vă binecuvânteze împreună cu profesorii şi comandanţii dumneavoastră, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră, a tuturor”, a spus ierarhul.
La ceremonie au fost prezenţi şeful Statului Major al Forţelor Tertestre, generalul-maior Iulian Berdilă şi rectorul Academiei Forţelor „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, generalul Ghiţă Bârsan, care au transmis studenţilor militari cuvinte de încurajare şi îndemnuri de a se pregăti cât mai temeinic în şcoala militară sibiană.