Când spunem geografie, spunem LTAS

Geografia este o altă disciplină la care elevii Liceului Teoretic Axente Sever obțin constant rezultate excepționale. Această regulă care a fost valabilă ani la rând inainte de pandemie, își dovedește din plin valabilitatea și in 2022. Mai concret axentiștii noștri au obținut trei locuri intâi din 4 posibile, două locuri II și un loc III la olimpiada județeană de Geografie, desfășurată sâmbătă 19 martie la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu.
Cea mai bine pregătită elevă din județ la clasa a IX-a la Geografie este Ana Giurgiu de la unitatea noastră de invățământ, elevă la Științele Naturii. Locul intâi pe județ la clasa a XI-a a fost obținut de Lucian Dicoi din clasa de Științe Sociale, iar la nivelul clasei al XII-a cel mai bun geograf din județ este Robert Cristea din clasa a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză. Cei 3 axentiști și-au asigurat participarea la faza națională a olimpiadei de geografie, confirmând incă o dată faptul că liceul nostru este un reper important la nivel național la această disciplină de invățământ.
Buna pregătire a liceenilor noștri este confirmată și de alte poziții fruntașe. Astfel, la clasa a XI-a, locul al doilea i-a revenit tot unei axentiste, respectiv Denisa Kadar din clasa de Științe Sociale. De asemenea reprezentantul LTAS la clasa a X-a, Diegis Szekely din clasa de Matematică Informatică, s-a clasat pe poziția secundă la olimpiada județeană de geografie.
Nu in ultimul rând la clasa a XI-a și-a făcut loc pe podium o a treia axentistă, Paula Maria Cătinean din clasa de Științe Sociale. Deloc intâmplător, clasa a XI-a Științe Sociale din liceul nostru, cu cea mai mare densitate pe podiumul de geografie, o are ca dirigintă pe doamna profesoară Ioana Hudea.
La această competiție au mai participat Ana Sărășan din clasa a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză și Raul Burcea din clasa a X-a Științe Sociale.
Ii felicităm pe participanți și pe doamna profesoară Ioana Hudea, care le-a deschis orizontul și dragostea pentru geografie, și le dorim mult succes la etapa națională.