INCARCARE

Ce anume cauti?

Timp Liber

Celelalte Cuvinte, Pasărea Rock și Cătălin Crișan, cap de afiș la Sibiul de Odinioară

Jocurile copilăriei, bunătăţi de altădată, expoziţie de maşini retro şi de Vespa, plimbări cu bicicleta prin Dumbrava Sibiului şi trei seri de concerte în aer liber, sunt  propunerile pe care Asociația Sibiul de Odinioară le face celor care doresc să îşi amintească cum petreceau weekend-urile în urmă cu 30 de ani.

Cei care îşi amintesc sărbătorile de altădată vor avea ocazia să retrăiască aceste amintiri la „Sibiul de Odinioară”, iar tinerii pot descoperi atmosfera altor vremuri, când lucrurile păreau mai simple, bucuriile mai sincere şi revederile mai dragi. Ediția a treia a evenimentului Sibiul de Odinioară va avea loc în perioada 13-15 august în Pădurea Dumbrava. Ediția de anul acesta a evenimentului reuneşte pe aceeaşi scenă cele mai mari trupe rock ale vremurilor.  ConexiuKrypton,ni, Celălalte Cuvinte vor cânta în Dumbrava Sibiului, sâmbătă, 13 august. Duminică, 14 august, vor urca pe scenă cei de la Pact, Semnal M și Pasărea Rock. În ultima zi a evenimentului, așa cum spectatorii „de odinioară” s-au obişnuit, va veni rândul interpreţilor de muzică uşoară. Alexandra Canareica, Marina Florea, Daniel Iordăchioaie și Cătălin Crișan vor recrea atmosfera spectacolelor de altădată în ziua de Sf. Maria, luni, 15 august.

Etichete: