INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Educatie

La Zoo Sibiu învățăm să reciclăm

La Zoo Sibiu învățăm să reciclăm

De luni, 16 august, în Zoo Sibiu reciclezi și câștigi o înghețată. La fiecare 10 sticle de plastic sau doze de metal pe care le introduceți în aparatul instalat lângă sediul administrativ, veți primi gratuit o înghețată de la unul dintre chioșcurile din Zoo.

Prin parteneriatul dintre Primăria Municipiului Sibiu, Zoo Sibiu și Visto Internațional, la Zoo a fost instalată o stație de reciclare, iar vizitatorii, în special copiii, sunt provocați să recicleze cât mai multe ambalaje, activitate pentru care vor fi răsplătiți cu delicioase înghețate.
Proiectul pilot este implementat de administrația locală în parteneriat cu Zoo Sibiu și Visto Internațional și vine în contextul în care România este unul dintre statele europene cu cel mai mic grad de colectare a ambalajelor reciclabile, iar autoritățile locale sunt obligate să plătească anual sume importante de bani pentru neîndeplinirea obligațiilor de mediu. De asemenea, în România ar urma să se aplice de anul viitor legislația privind returnarea garanției percepută pentru ambalajele din plastic, sticlă și aluminiu, iar aceasta este încă o oportunitate de a ne educa în acest sens.
„Dragi părinți și copii, la fiecare 10 sticle de plastic sau doze de metal pe care le introduceți în aparatul instalat lângă sediul administrativ, veți primi gratuit o înghețată de la unul dintre chioșcurile din Zoo. Mult spor la reciclat!”, este îndemnul consilierului local PNL Sibiu, Alexandru Dumbravă.
Etichete:

Recomandam sa citesti si