Marius Turdeanu: Mi-e tare dor de „Platonov”-ul lui Dabija și de „Ispita Cioran” al lui Gavriil Pinte, spectacole care probabil nu se vor mai juca niciodată

Marius Turdeanu este unul dintre actorii TNRS, care poate fi văzut interpretând personaje atât în cele mai noi premiere, spectacole montate anul trecut în plina pandemie ( “Autobahn”, regia Andrei si Andreea Grosu; “Tom si Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr), cât și în marile producții ale naționalului sibian cum sunt “D’ale Carnavalului”, “Calatoriile lui Gulliver” – ambele in regia lui Silviu Purcarete; “Berlin Alexanderplatz”, regia Dragos Galgotiu sau “Platonov”, regia Alexandru Dabija.

A fost de doua ori nominalizat la premiile UNITER pentru cel mai bun actor in rolul principal pentru rolurile Maestrul din spectacolul „Maestrul şi Margareta” (regia: Zoltán Balázs) si Cioran din spectacolul „Ispita Cioran” ( regia: Gavriil Pinte)

Recent, a mărturisit într-un interviu pentru publicația urban.ro despre cum l-a afectat perioada de pandemie și ce a însemnat reîntâlnirea cu spectatorii. Vă redăm o parte din interviu:

Ți-a fost dor de scenă? Și dacă da, cum s-a simțit dorul și ce parte ți-a lipsit cel mai mult?

Normal că mi-e dor. Mi-e dor și de spectacole dragi care nu se pot juca deocamdată fiindcă distribuțiile sunt prea numeroase. Pe unele am reușit să le filmăm în condiții minunate de sunet și imagine, cu montaj și toate alea. A fost un lucru benefic și pentru noi, și pentru soarta spectacolelor. Dar abia așa îți dai seama cât aport are publicul și câta prospețime și energie poate să dea adrenalina comunicării directe.

Deci da, voi spune acum și eu, chiar dacă am tot auzit-o în jur și mi se pare deja o lamentare, că mi-e dor de public.

Ce ai făcut în această perioadă ca să-ți “ții mințile acasă”?

Păi și „mințile” și corpul le-am ținut o vreme acasă. Mai ales în prima perioadă, până am încercat să ne adaptăm, să ne reinventăm.

Și recunosc, mi-a prins bine. Nu bine, minunat! Noi – familia mea – tocmai ne mutasem undeva la 10 km de Sibiu, la țară. În Paradis. Și a venit martie cu ale lui… M-am apucat de grădină, am pus ceapă, roșii, am cumpărat găini… ne pregăteam de Apocalipsă. Glumesc.

Știu, ar fi trebuit să spun că am citit, am căutat texte noi, provocări. Deloc… Mi-am luat o pauză totală, scurtă, dar binevenită.

Cum te vei proteja în timpul repetițiilor și spectacolului în contextul pandemiei?

De repetat se poate repeta și cu masca, toate măsurile de prevenție ne sunt asigurate, dezinfectarea periodică a sălilor, etc. Dar riscul există totuși și atunci nu poti decât să ți-l asumi. Mă refer, bineînțeles, la faptul că în reprezentații nu se poate purta masca, evident. Ar fi minunat să ni se asigure o testare periodică, nu știu când se va întâmpla. Sper să nu mai fie cazul, după ce vom fi cu toții vaccinați.

După o pauză atât de lungă, va fi nevoie de multe repetiții înainte de revenire?

Sunt unele spectacole rodate care s-au jucat mai des și care s-au consolidat cu timpul. Aici ar fi mai ușor. Sunt și altele mai proaspete – cu distribuții mari, cum spuneam – care nu au apucat să se maturizeze. Aici s-ar putea să trebuiască să repetăm mai mult. Pe de altă parte, antrenamentul asta cred că există oricum în noi, cu sau fără pandemie nu e prima dată când s-ar relua un spectacol pe care nu l-am mai jucat de un an sau chiar doi.

Dintre spectacolele în care ești distribuit, care este cel în care îți dorești să îl joci din nou și de ce?

„Cui i-e frică de Virginia Woolf”. Aș putea să intru în spectacolul astă acum, în 5 minute. Fără… frică. E un spectacol de răsfăț, vorbesc de partituri. Îmi e foarte, foarte drag. La fel cum îmi sunt toți cei care au pus umărul, sufletul la realizarea lui. Și dacă ar fi să fie așa un festin, mâine aș juca „Tom si Jerry” al lui Piersic Jr., poimâine „Hoții” lui Juncu, apoi „Autobahn” al lui Andrei si Andreea Grosu.

Mi-e tare dor de „Platonov”-ul lui Dabija și de „Ispita Cioran” al lui Gavriil Pinte, spectacole care probabil nu se vor mai juca niciodată.

Interviul poate fi citit integral pe urban.ro