INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate

Produsele de sărbători, comercializate și pe domeniul public la Sibiu

Comercianții care doresc să vândă produse specifice sărbătorii Sfântului Nicolae pe domeniul public pot depune cereri la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3.

Cererile se vor primi până în data de 3 decembrie, iar avizele de ocupare a domeniului public vor fi eliberate pentru perioada 2 – 6 decembrie. Sibienii vor putea găsi aceste produse pe strada Nicolae Bălcescu, în fața magazinului Dumbrava și în următoarele zone din cartiere: Vasile Aaron – pe strada Semaforului (zona sensului giratoriu), în cartierul Hipodrom – pe Calea Cisnădiei (zona Cireșica), cartierul Valea Aurie – pe strada Ludoș, colț cu strada Poiana, în cartierul Ștrand – pe strada Bihorului, în fața magazinului Profi, în cartierul Țiglari – pe strada Oslo, lângă complexul comercial și în cartierul Turnișor – pe șoseaua Alba Iulia, în fața magazinului Profi. Pentru comercializarea produselor specifice sărbătorii Crăciunului, serviciul public amintit va primi cereri până în 11 decembrie, iar avizele de ocupare a domeniului public se vor emite pentru perioada 14 – 27 decembrie. Locațiile de comercializare sunt aceleași, cu excepția străzii Nicolae Bălcescu, ocupată cu un eveniment cultural în acea perioadă.

Etichete:

Recomandam sa citesti si