INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Medias Politica

Viorel Arcaș către ministrul transporturilor: Vă rog insistent, NU OCOLIŢI VARIANTA OCOLITOARE MEDIAŞ!

Senatorul PSD, Viorel Arcaș, a readus în atenția ministrului Transporturilor, problema legată de Centura municipiului Mediaș, solicitând mai multe răspunsuri cu privire la termenele pentru începerea lucrărilor pentru acest obiectiv.

Domnule ministru al Transporturilor, aduc astăzi în atenţia dumneavoastră, în acest an istoric al României, o veche problemă nerezolvată: Centura Mediaş, … ori, Varianta Ocolitoare, cum doriţi să o numim. M-am adresat de-a lungul timpului cu insistenţă, din acest spaţiu al democraţiei, tuturor miniştrilor responsabili şi chiar Premierilor României. Toţi, fără excepţie, au fost de acord că Centura Mediaş trebuie construită, dar nimeni nu a trecut la fapte. De la dumneavoastră aşteptăm decizii clare, concrete, cu atît mai mult cu cât, în acest an, aveţi şi fonduri prevăzute în proiectul de buget. I-am convins personal pe colegii mei din Comisia de buget, de importanţa naţională a realizării acestui obiectiv. Deci, bani la buget pentru primul pas există, mai e nevoie de puţină voinţă. Domnule ministru, vă atrag atenţia că vin din Transilvania, bucăţica aceea de ţară, care acum o sută de ani a întregit România. Iar Mediaş este parte din ea. Domnule Ministru, noi în Mediaş: avem turnuri şi bastioane clădite în numele fiecărei bresle de meserii care s-a dezvoltat de-a lungul istoriei pe aceste meleaguri, avem cele mai frumoase monumente din Transilvania şi un potenţial turistic uriaş, avem cele mai importante zăcaminte gazeifere din Romania, avem o cifră de afaceri anuală de 1,8 miliarde de euro, avem chiar si o echipă de fotbal care joacă în prima Ligă, DAR …….. NUUU AVEM INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ! Domnule ministru, tot în urbea asta veche de 700 de ani funcţionează şi Romgaz, cea mai mare companie de exploatare a gazului din ţara noastră. Nu mai vorbim de faptul că, tot aici, îşi are sediul şi Compania Transgaz, cea care de curând după cum ştiţi, a semnat un parteneriat cu Republica Moldova, un proiect strategic nu doar pentru România ci şi pentru Uniunea Europeană şi Pactul Nord-Atlantic. Iată, un motiv în plus să daţi cât mai repede undă verde lucrărilor de realizare a Centurii Mediaş, proiect care, pe lângă toate celelelalte avantaje, ar putea netezi calea atât investitorilor autohtoni cît şi celor străini interesaţi să dezvolte afaceri profitabile în oraşul nostru.

Domnule ministru,

Sunteţi ordonator de credite, aveţi prin urmare în rezervorul stiloului dumneavoastră şi cerneală cumpărată din taxele şi impozitele plăite de marile societăţi medieşene, oraşul care de un veac contribuie substantial la bugetul de stat şi care primeşte în schimb doar…. promisuni.

Astăzi, Mediaşul aşteaptă de la dumneavoastră un răspuns concret. Un plan real, un desfăşurător al paşilor pe care urmează să îi parcurgeti pentru demararea lucrărilor de construcţie a Variantei Ocolitoare Mediaş. În consecinţă, dorim să ne transmiteţi în scris, până la data de 15 martie a.c., agenda de lucru privind realizarea acestui obiectiv.

1. Când veţi depune documentatia privind proiectarea şi execuţia Variantei Ocolitoare Mediaş ?
2. Când veţi înscrie oferta în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) ?
3. Când veţi demara licitaţia de atribuire ?

Trei întrebări clare la care aşeptăm răspunsuri concrete. În final, permiteţi-mi să vă reamintesc, domnule ministru, că o ţară fără infrastructură, este o ţară fără o economie solidă.

Vă rog insistent, NU OCOLIŢI VARIANTA OCOLITOARE MEDIAŞ!

 

Etichete: