VIDEO-FOTO: Accident grav produs de un șofer băut – 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat

Accident grav de circulație pe DN1, km 304 (în zona intersecției cu localitatea Șelimbăr) acolo unde un șofer băut (0.97 mg/l alcool pur în aerul expirtat) a intrat în coliziune cu două autoturisme oprite regulamentar pentru a realiza virajul la stânga spre Șelimbăr. Mai multe persoane au fost rănite și transportate la spital.
“Din primele cercetări, polițiștii rutieri au constatat faptul ca 2 autoturisme s-au încadrat pe bandă regulamentar pentru a efectua virajul la stânga spre localitatea Șelimbar, iar în timp ce se asigurau pentru a efectua această manevră, un autoturism i-a lovit din spate. Șoferul acestui autoturism se află în stare de ebrietate: 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul vinovat de accident are 50 de ani, sibian. Traficul pe sensul Veștem – Sibiu se desfășoară pe o bandă în acest moment, alternativ” a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ SIBIU
“ISU Sibiu a intervenit de urgență cu echipaje de descarcerare și pompieri militari pe DN1, Șelimbăr la accident rutier în care sunt implicate din primele informații trei autoturisme. Din primele informații sunt 2 persoane implicate dintre care una încărcerată. La fața locului se află și 2 echipaje SAJ Sibiu.
S-au intervenit pentru descarcerare a două persoane de sex masculin. Trei bărbați au primit îngrijiri medicale dintre care persoanele descarcerate un bărbat de cca 27 ani cu traumatism cranio-cerebral și un bărbat de cca 19 ani cu traumatism lombar au fost transportate la UPU Sibiu. ” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU
“SAJ Sibiu a transportat cu Amb tip B o gravidă de 28 ani din Șelimbăr cu traumatism cranio facial iar Ambulanța de tip C2 transportă un pacient cu fractură deschisă membrul inferior. ” a declarat Crinu Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU