INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Politica

Dumitru Beschiu, vicepreședinte PSD Sibiu, s-a alăturat campaniei de strângere de semnături pentru Marcel Ciolacu

Ieri, 11 septembrie, pe Bulevardul Mihai Viteazul, echipa PSD Sibiu a demarat campania de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale. Vicepreședintele PSD Sibiu Dumitru Beschiu s-a implicat alături de alți membri ai echipei locale în promovarea și susținerea candidaturii liderului PSD, Marcel Ciolacu, la Președinția României.

„M-am alăturat echipei PSD pentru a-l susține pe Marcel Ciolacu în această importantă campanie. Vom continua strângerea de semnături nu doar în Sibiu, ci și în zona Mărginimii Sibiului, cu o atenție specială pentru comuna Jina. Credem cu tărie în proiectele propuse de Marcel Ciolacu, care vor aduce stabilitate și progres pentru România”, a transmis Dumitru Beschiu, pe pagina sa de facebook.

Dumitru Beschiu, vicepreședinte PSD Sibiu, s-a alăturat campaniei de strângere de semnături pentru Marcel Ciolacu

De asemenea, Dumitru Beschiu a participat la ”Întâlnirea regională PSD de la Sibiu”, care a avut loc vineri, 6 septembrie. Acest eveniment a reunit figuri-cheie ale partidului și lideri locali într-un cadru de dialog și colaborare, prezența fiind marcată de primul-ministrul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor – Sorin Grindeanu, Paul Stănescu – Secretarul General al PSD, președintele Organizației PSD Sibiu – deputatul Bogdan Trif, europarlamentarul Mihai Tudose și primari din regiune.

Dumitru Beschiu, vicepreședinte PSD Sibiu, s-a alăturat campaniei de strângere de semnături pentru Marcel Ciolacu