Un bărbat a fost accidentat de un ansamblu tir în curtea unei societăți

Un bărbat neatent a traversat curtea unei societăți fără să se asigure și a fost surprins si accidentat de un ansamblu tir. Pietonul a fost prins sub mastodont însă a avut noroc și nu a fost nevoie de intervenția celor de la descarcerare, nefiind rănit grav. Victima a fost preluată de un echipaj ISU și a fost transportat la spital.
“Mun. Sibiu, în curtea unei societăți comerciale de pe strada Salzburg, un bărbat nu s-a asigurat în momentul traversării părții carosabile, fiind surprins și accidentat de un ansamblu tir condus de către un sibian în vârstă de 53 de ani. Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.” a declarat Elene Welter, purtătorul ce cuvânt al IPJ SIBIU
“ISU SIBIU a intervenit de urgență cu un echipaj Smurd și un echipaj de descarcerare în municipiul Sibiu, str. Salzburg, la un accident rutier, o persoana surprinsă sub un TIR. La fața locului s-a constatat că este vorba de un bărbat de aproximativ 54 de ani, conștient. Nu au fost efectuate manevre de descarcerare. Bărbatul politraumatizat a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la UPU Sibiu.” a declarat Alina Voina, purtătorul ce cuvânt al ISU SIBIU