Trei milioane de euro pentru Spitalele de Urgență și Pediatrie din Sibiu

Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu au fost incluse, de către Ministerul Sănătății, pe lista proiectelor prioritare pentru modernizarea, extinderea și dotarea unităților de primiri urgențe care vor fi finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Ambele unități sanitare din județul Sibiu vor fi finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa 8, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. În videoconferința organizată de Ministerul Sănătății, pe tema accesării finanțărilor din POR, din fonduri externe nerambursabile, reprezentanții celor două spitale au transmis faptul că suma de 1,5 milioane de euro (valoarea maximă eligibilă pentru un proiect) este suficientă pentru investițiile vizate de fiecare spital. Videoconferința s-a desfășurat la Instituția Prefectului – Județul Sibiu, în prezența reprezentanților instituțiilor din domeniu sanitar, din județul Sibiu.