Teodor Neamţu a câştigat definitiv procesul de incompatibilitate cu A.N.I.

Primarul Mediaşului, Teodor Neamţu, a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, care îl declarase incompatibil în relaţia primar – societatea Piaţa Prim-Com.
La sfârşitul anului 2013, Agenţia Naţională de Integritate a susţinut printr-un raport că Teodor Neamţu se află în stare de incompatibilitate întrucât deţine, simultan, funcţia de primar şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul societăţii comerciale Piaţa Prim Com. Zilele trecute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat dreptate lui Teodor Neamţu, care câştigase procesul la Curtea de Apel Alba Iulia iar Agenţia Naţională de Integritate a făcut recurs. În cel de-al doilea dosar privind conflictul de interese, Teodor Neamţu spune că este singurul primar din România căruia i se impută aşa ceva, cu toate că toţi edilii au semnat contractele colective de muncă.