Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a organizat zilele trecute, evenimentul Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor. Inițiativa s-a desfășurat în cadrul programului Târgul de ţară, program prin care Muzeul ASTRA promovează şi susţine tradițiile şi cultura gastronomică tradiţională din satul românesc. Acțiunea vine ca o pregătire pentru […]
În perioada 8 – 10 august, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, desfășoară prima etapă a proiectului “Asta știu eu despre satul meu”. Proiectul este finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, în cadrul ariei tematice educație prin cultură. Adresat elevilor ciclului primar și gimnazial din trei localități din mediul rural […]
Vacanța de vară va fi mult mai frumoasă pentru 100 de copii din Copșa Mică și localitățile învecinate, care au primit zilele trecute, biciclete, în cadrul unei acțiuni organizată de către Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. Cele 100 biciclete au fost achiziționate prin donațiile românilor din Scandinavia. Ele au fost oferite copiilor de către Preasfințitul […]
În perioada 16-19 noiembrie, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu vor fi prezente la Târgul de Turism al României organizat în București, la Romexpo, pentru a promova în comun destinația turistică Sibiu. Vor fi prezentate atât ofertele municipiului Sibiu, cu bogata sa agendă culturală, muzeele, obiectivele sale turistice și atmosfera minunată pe care o […]
Asociația ViaRustica derulează, până la sfârșitul lunii octombrie, activități de conștientizare a patrimoniului imaterial, în localități din nordul județului Sibiu, în cadrul proiectului „Creșterea conștientizării patrimoniului imaterial din comunități rurale din județul Sibiu”. Proiectul este dedicat elevilor școlilor din comuna Șeica Mică, dar și celor din localitățile învecinate. Îndrumați de meșteri și formatori, aceștia au […]
Tradiții și cultură gastronomică de pe Valea Târnavelor este al IV-lea târg al comunităților rurale , eveniment desfășurat în cadrul programului Târgul de țară. Acest program este destinat promovării și susținerii produselor, dar și culturii gastronomice din satul românesc. În acest scop, 40 de gospodine, producători de produse tradiționale, meșteri, artiști și dansatori din localitatea Valea Viilor, județul Sibiu, […]
Festivalul ,,Obiceiuri și Tradiții…” reprezintă, simbolic, prezervarea şi continuarea tradiţiilor şi meşteşugurilor prin intermediul cursurilor cu profil tradiţional organizate de instituţie. Organizarea acestui eveniment completează agenda evenimentelor culturale şi promovează educaţia în spiritul respectului pentru tradiţii. Manifestările organizate cu acest prilej (spectacole, concerte, expoziţii de pictură si artă traditională) sunt menite să evidenţieze progresele pe […]