La inițiativa Filarmonicii de Stat, managerii instituțiilor muzicale din România se vor întâlni la Sibiu, la începutul lunii aprilie, într-o dublă ipostază: artiști și lideri. Ei vor urca pe scena Sălii Thalia ca soliști ai concertului simfonic din 7 aprilie, iar pe 8 aprilie vor dezbate provocările actuale și viitoare ale sectorului cultural. „We […]
Filarmonica de Stat Sibiu a devenit prima instituție muzicală cu iluminat ecologic 100% din țară. Modernizarea sistemului de iluminat al clădirii a fost posibilă cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu. O investiție care demonstrează angajamentul Filarmonicii de Stat Sibiu pentru cheltuirea responsabilă a banilor publici este eficientizarea iluminatului, proiect demarat de managerul Cristian […]
La 2 ani de la Summit-ul Uniunii Europene de la Sibiu, spiritul european al orașului este readus în prim-plan de Summit-ul Muzical European, organizat de Filarmonica Sibiu. Între 6 și 10 mai, la Sibiu și Deva își dau întâlnire – muzical – cei mai apreciați compozitori europeni. Cei mai importanți oficiali europeni au participat în […]
Filarmonica de Stat Sibiu este cu un pas mai aproape de a obține această importantă finanțare pentru prima dată in istoria de peste 70 de ani ai instituției de cultură. Timbrul Monumentelor Istorice a fost instituit în scopul de a sprijini activităţile de protejare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin finanţarea de […]
Oricât de surprinzător este acest an, colindele sunt nelipsite. Anul 2020 este pentru noi un MARE brad de crăciun iar concertele pe care vi le-am oferit sunt globurile care-l împodobesc. Mâine, în ziua de Ajun, v-am pregătit un maraton de colinde! „Vă colindăm cu energia unuian care ne-a pus la incercare imaginația și în care […]
Pe 18 si 19 iunie, începând cu ora 19, sibienii sunt așteptați pe pietonala din fața Casei de bilete a Sălii Thalia, la primul concert cu public permis după încheierea perioadei de carantină. În tot acest timp, concertele Filarmonicii de Stat Sibiu au putut fi accesibile spectatorilor doar online, printr-o platformă de streaming. Foarte important […]