Toți elevii au tablete, iar dascălii folosesc laptopuri. Asta se întâmplă în comuna Laslea, unde primarul, Ioan Onea, a reușit să doteze școlile cu tehnologie modernă, pentru a le asigura elevilor condiții excelente în sălile de clasă. „Am fost impresionat de cele două școli, pe care le-am vizitat, la finalul săptămânii trecute, împreună cu inspectorul […]
Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Crețu, în calitatea sa de președinte, a aprobat azi, în unanimitate, trei Decizii privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii Pestă porcină africană (PPA), ca urmare a confirmării acesteia într-o gospodărie din localitatea […]
Fundația Horizon din Olanda crede în proiectele Fundației Mihai Eminescu Trust și finanțează anul acesta patru școli de vară pentru copii și adolescenți, pe care le vom organiza cu voluntari entuziaști. Peste 80 de copii și tineri din satele menționate vor avea parte de activități de educație non-formală, în funcție de tematica școlilor de vară: […]
La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 15:30, pe raza localității Mălâncrav, un localnic în vârstă de 15 ani, a condus un tractor pe strada Morii și a acroșat un autoturism parcat. Din cercetările efectuate de către polițiștii Postului de Poliție Laslea a rezultat că autoturismul în cauză aparține chiar tatălui celui aflat […]
Sărbătoarea Rusaliilor şi obiceiurile născute în popor au animat de Rusalii, străzile câtorva localități din județul Sibiu, printre care se află și Avrig, Mălâncrav, Săcădate sau Retiș. Astăzi, la porțile caselor puteai zări pus un armindeni (mesteceni), considerat simbol al vegetaţiei care proteja recoltele şi animalele. Tradiţia spune că acum se pun ramuri verzi la […]
Un echipaj al Secției de Pompieri Mediaș și Punctului de lucru Dumbrăveni intervin de urgență în aceste momente la limitarea și stingerea unui incendiul vegetație uscată și fond forestier în zona Mălâncrav, comuna Laslea. Intervenția se află în dinamică. “Din primele informații incendiul se manifestă la litiera pădurii (stratul de vegetație uscată și resturi […]
Muzeul ASTRA organizează și în această săptămână mai multe inițiative care fac parte din programul Școala în satul tradițional. Marți 13 august, sâmbătă și duminică, 17-18 august, între orele 10:00-13:30, la Școala din Ticera (zona etno-tehno-parc), artizanul Mihai Negulei de la Asociația Casa Alma organizează un atelier de confecționat hârtie. Miercuri, 14 august, între orele […]
Aproximativ 12 hectare de litieră și coronament au ars în incendiul de la Mălâncrav, anunță pompierii. Acesta a fost, în cele din urmă, lichidat. Circa 45 de ore s-au luptat pomperii angajați și voluntari pentru a-l stinge. „ISU Sibiu a intervenit cu peste 20 de pompieri militari pe timpul nopții pentru asigurarea supravegherii focarelor existente […]