Ieri, Bogdan Trif a participat la ședința Consiliului Local Gura Râului, pentru a fi cât mai aproape de deciziile care privesc cetățenii județului nostru. În deschiderea ședinței, primarul comunei mi-a mulțumit public pentru modul în care am susținut comuna, în speță pentru faptul că de câte ori a apelat la mine pentru proiecte ce vizau […]
Lucrările de consolidare pe drumul județean DJ 142 J Șeica Mare – Șeica Mică au fost finalizate de Consiliul Județean Sibiu iar circulația rutieră a fost deschisă, participanții la trafic putându-se deplasa în siguranță. Consolidarea și refacerea drumului au avut loc pe un tronson situat într-o zonă cu un grad ridicat de risc pentru producerea […]
Cântecele și dansurile populare, obiceiurile și gastronomia tradițională sunt elementele care an de an, fac cinste Festivalului „Bujorul de Munte” din comuna Gura Râului. De 17 ani, bujorul de munte este sărbătorit, prin frumusețea tradițiilor românești. Anul 2021, nu face excepție, cea XVII-a ediție a Festivalului „Bujorul de Munte” este eveniment recomandat și de către […]
Comuna Gura Râului găzduieşte în acest sfârşit de săptămână (5-6 iulie) cea de-a XI–a ediţie a Festivalului “Bujorul de munte”. Acesta, este singurul festival din judeţul Sibiu, al cărui specific este dat de promovarea gastronomiei tradiţionale, alături de cântecele şi jocurile populare, pentru dezvoltarea turismului rural din zona Mărginimii Sibiului. Sâmbătă, în prima zi de […]