INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Judet

Spitalul de Psihiatrie Gheorghe Preda se modernizează cu fonduri europene

Proiectul prin care Consiliul Județean Sibiu va extinde și moderniza corpul de clădire în care funcționează în prezent Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul ”Gheorghe Preda” – în vederea relocării ambulatoriului pentru adulți și a laboratorului de analize – a fost semnat la sediul Consiliului Județean Sibiu, de către Daniela Cîmpean, Președinte Consiliul Județean Sibiu și domnul Dan Popa, directorul Direcției Organism Intemediar (OI) pentru implementarea POR din cadrul ADR Centru. Semnarea a avut loc în cadrul unei întâlniri cu presa, eveniment la care au fost prezenți: Marcel-Constantin Luca – vicepreședinte CJ Sibiu, Sebastian-Ioan Stroia – managerul Spitalului de Psihiatrie și dr. Ionuţ Ciprian Băcilă – director medical la acest spital, alături de Oana Popa, Director executiv Direcția Strategii, Proiecte din cadrul CJ Sibiu. Investițiile, în valoare totală de circa 10,7 milioane lei, din care peste 2,2 milioane euro sunt fonduri nerambursabile REGIO, vor fi realizate pentru creșterea accesibilității serviciilor de sănătate și comunitare, conform Axei Prioritare 8 a Programului Operațional Regional 2014-2020, pe prioritatea destinată modernizării ambulatoriilor de spitale. Proiectul își propune să asigure diversificarea și dezvoltarea serviciilor oferite de ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie ”Gheorghe Preda” din Sibiu, prin consolidarea bazei serviciilor medicale, astfel putând-se prelua o parte din cazuistica medicală, dar și în vederea realizării măsurilor de prevenție necesare pentru ameliorarea stării de sănătate și sporirea incluziunii sociale a persoanelor suferinde de boli psihice. Valoarea totală a cererii de finanțare cu titlul ”Investiții în infrastructura existentă a Spitalului de Psihiatrie ”Gheorghe Preda” din Sibiu în vederea relocării ambulatoriului de specialitate adulți” este de 10,697,778.24 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP este de 10,483,822.66 lei, aproximativ: 2.266.700 euro, reprezentând 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Durata estimată de implementare este de peste doi ani, până la sfârșitul lunii decembrie 2021. Fondurile nerambursabile sunt alocate din bugetul Regiunii Centru prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Operaţiunea: A – Ambulatorii.

După cum ați văzut, Consiliul Județean Sibiu este foarte interesat în soluționarea problemelor din sănătate și asigurarea investițiilor pentru modernizarea unităților medicale. Investim prin patru proiecte în Spitalul Clinic Județean, aducem fonduri europene pentru Spitalul de Pneumoftiziologie și atragem resurse pentru rezolvarea mai multor probleme sociale. Prin plusul de calitate a noilor infrastructuri și prin dotările moderne cu aparatură se va dezvolta rețeaua de centre medicale moderne, capabile să furnizeze îngrijire medicală de calitate. Astfel, vom eficientiza sistemul de sănătate, prin reducerea internărilor evitabile, în același timp crescând oferta de servicii de asistență în cadrul ambulatoriului. Prin proiectul de la Spitalul de Psihiatrie dorim să reducem inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate a populației din zona urbană și din mediul rural, prin diagnosticarea bolilor în stadiul incipient și tratarea cu succes a unor afecțiuni mai ușoare, prevenind agravarea lor, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Etichete:

Recomandam sa citesti si