Rotaract Sibiu: Proiectul caritabil „O cană de fericire”, la cea de-a VI-a ediție

În perioada 2-8 decembrie, în cadrul Târgului de Crăciun din Piața Mare, Rotaract Sibiu vă invită să luați parte la tradiționalul eveniment caritabil, care îmbină bucuria sărbătorilor de iarnă cu sprijinirea unei cauze nobile.
Anul acesta, fondurile strânse vor fi direcționate către Școala de Bucătari Rotary – Rotaract, un proiect ce oferă tinerilor din medii defavorizate șansa de a-și construi un viitor mai bun. Prin intermediul acestui program, copiii care provin din familii aflate în dificultate vor avea oportunitatea de a învăța o meserie în domeniul gastronomiei, dezvoltând abilități practice și competențe profesionale. În plus, vor beneficia de sprijinul unor profesioniști dedicați, care îi vor ghida pe parcursul procesului de formare.
Această inițiativă include cursuri de specialitate, susținute de experți în domeniu, dar și stagii practice în restaurante și bucătării de renume, unde tinerii vor putea aplica ceea ce învață și vor căpăta încredere în propriile forțe. Mai mult decât atât, proiectul le oferă copiilor un mediu sigur, în care să își dezvolte atât cunoștințele, cât și abilitățile personale, precum responsabilitatea, lucrul în echipă și perseverența. În final, scopul nostru este să le oferim acestor tineri o șansă reală la un viitor independent și plin de oportunități.
Contribuția minimă este de 25 de lei, însă orice donație suplimentară este binevenită și va avea un impact direct în sprijinirea acestui proiect. Cu această sumă, puteți savura o cană de ceai sau vin fiert într-un decor magic de sărbători sau puteți alege să oferiți o cană festivă celor dragi, transformând astfel un gest simplu într-o oportunitate pentru cei care au nevoie cel mai mult.
„Le mulțumim sponsorilor și partenerilor care fac posibil acest proiect, iar pe voi vă așteptăm cu drag să fiți parte din magia sărbătorilor și dintr-o inițiativă care inspiră și schimbă vieți!”, transmit reprezentanții Rotaract Sibiu