Program ERP dezvoltat la Sibiu, premiat la Frankfurt cu „Sistemul ERP al Anului 2025″
Sistemul internațional TimeLine ERP, dezvoltat de programatori sibieni începând cu anul 2003, a fost distins la Frankfurt cu prestigiosul premiu «Sistemul ERP al Anului 2025», alături de premiul special pentru satisfacția clienților.
Dezvoltat în proporție de peste 90% la Sibiu, sistemul s-a impus în fața concurenței europene prin calitate tehnică superioară și inovație constantă. În cadrul evenimentului „Ziua Antreprenorilor IT”, cel mai mare eveniment anual dedicat IMM-urilor germane din domeniul IT, TimeLine a primit recunoaștere pentru excelența sa pe piața europeană.
De la Sibiu la excelența europeană
TimeLine Group și-a stabilit centrul de dezvoltare la Sibiu în 2003, alegând orașul pentru pregătirea excepțională a absolvenților facultăților tehnice, cunoștințele de limbă germană ale programatorilor și apropierea culturală de piața germană.
Astăzi, dintre cei 220 de angajați ai TimeLine Business Solutions Group, 27 își desfășoară activitatea la Sibiu. Dintre aceștia, 22 sunt programatori dedicați dezvoltării sistemului ERP, implementat de cei peste 150 de consultanți ai grupului și ai firmelor partenere în aproximativ 1.300 de companii-client la nivel european, însumând în total 25.000 de posturi de lucru.
Echipa sibiană colaborează cu studenți și doctoranzi în domeniul inteligenței artificiale, menținând legătura strânsă cu mediul academic local și european și aducând inovație constantă în soluțiile dezvoltate pentru piața europeană.
Dubla distincție de la Frankfurt
Premiul „Sistemul ERP al Anului 2025″ și premiul special pentru satisfacția clienților confirmă calitatea muncii programatorilor români. În vremuri în care mulți furnizori mizează exclusiv pe modelul cloud, TimeLine ERP rămâne fidel principiilor sale: libertatea maximă pentru client. Fie că este vorba de o soluție locală sau de una în cloud, ambele modele oferă aceleași funcționalități, astfel încât companiile să poată crea valoare acolo unde se simt cel mai confortabil: în propriul ecosistem, în propriul ritm.

„Suntem o echipă care pune pasiune în fiecare etapă a muncii noastre, iar rezultatele se văd: de la viziunea clară a conducerii, la dezvoltarea framework-ului tehnic și a uneltelor proprii de programare, continuând cu modulele și funcționalitățile integrate ale sistemului. Totul culminează cu implementarea eficientă și suportul prompt oferit clienților, la costuri reduse și cu atenție constantă la detalii. Ne bucură fiecare premiu câștigat, dar premiul special pentru satisfacția clienților ne onorează în mod deosebit”, afirmă Călin Turcu, CEO TimeLine România
„Transformăm fluxurile de lucru complexe în procese transparente și simplu de gestionat. Rezultatul este o eficiență sporită a acestor procese, o planificare mai bună și, mai ales, un câștig semnificativ în productivitate”, explică CSO Christian Salihin.
![]()
În poză: CSO Christian Salihin
Cu această performanță, TimeLine a câștigat de zece ori în ultimii 15 ani titlul de «Sistem ERP al Anului» – un record în industrie care confirmă consistența și expertiza echipei de dezvoltare din Sibiu.

