Peste o sută de olari au fost prezenți la Târgul Olarilor

Piaţa Mare a redevenit punct central al negoțului din Sibiu, când meșteri vârstnici, din centre renumite de olărit, şi tineri care inovează în arta ceramicii şi-au dat întâlnire la Târgul Olarilor. Au adus cu ei obiecte decorative şi obiecte utilitare, de la oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, la clopoţei, ulcioare de nuntă, vaze şi cahle; au explicat tehnicile după care au lucrat, s-au tocmit cu mușteriii şi au vândut marfa. Păstrând caracterul interactiv, manifestarea a inclus activităţi pentru toate gusturile şi toate vârstele: cei mici şi cei mari, deopotrivă, au urmărit demonstraţiile la roata olarului ale meșterului Ion Rătezeanu din Găleșoaia, iar copiii au cunoscut bucuria de a face vase pe roata olarului şi de a le decora, în cadrul atelierelor special deschise pentru ei.
Ediția 2019 a „Târgului Olarilor” a fost organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA.