Peste 7000 de participanți la Parada Lolelor în Agnita

“Fuga Loleor” de la Agnita, s-a bucurat și anul acesta de un real succes, peste 7000 de persoane au participat la acest eveniment și au avut ocazia să guste deja celebrele gogoși pudrate cu zahăr, împărțite tuturor participanților.
Pentru comunitatea din oraşul Agnita ziua de duminică a fost una de mare sărbătoare, pentru că și anul acesta câteva mii de locuitori ai Văii Hârtibaciului, s-au adunat în fața Primăriei Orașului Agnita, pentru a lua parte la cel mai vechi obicei săsesc atestat în anul 1869 – “Fuga Lolelor”. Toți cei prezenţi la această sărbătoare devenită tradiţie, au avut ocazia preţ de câteva ore să iasă din rutina zilnică datorită lolelor care au luat cu asalt străzile localităţii în acorduri de fanfară, cu scopul declarat, de a alunga spiritele rele cu pocnete din bici şi sunete de clopot. În cadrul programului s-au alăturat şi mânuitorii de cercuri cu paharele de vin ridicate spre cer, căluţul croitorilor, ursarul cu imitaţia regelui Carpaţilor legată de lanţ, dar şi diverşi reprezentanţi ai istoricelor bresle. În deschidere discursul oficialităţilor locale a fost urmat de imnul Transilvaniei (Siebenbürgen) care a fost cântat și anul acesta în două limbi (română şi germană), pentru ca în final lolele să strige în cor tradiţionalul “HIRAAAI !”, iar parada să străbată mai departe Agnita pentru a-şi îndeplini obiectivul propus, alungarea spiritelor rele ce bântuie oraşul. Dacă lolele sunt recunoscute de trecători, acestea oferă drept recompensă câte o gogoaşă. De asemenea, conform tradiţiei localnicii trebuie să primească lolele în casă, cu vin fiert şi gogoşi. Evenimentul s-a încheiat cu deja celebrul Bal al Lolelor.