Organizația județeană a Partidului Ecologist Român și-a prezentat candidații

În prezența președintelui Partidului Ecologist Român, Dănuț Popa și a prim-vicepreședintelui Ștefan Prală, organizația PER Sibiu a prezentat numele cu care intră în competiția electorală pentru alegerile locale. PER Sibiu are ca și candidați pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu pe Constantin Cernejenco, iar pentru funcția de primar al municipiului Sibiu are ca și candidat pe Trancă Lucian Liviu.
”Avem în momentul de față candidați pentru mai multe localități din județul Sibiu și sperăm ca în perioada următoare să ne prezentăm în fața alegătorilor cu candidați în toate localitățile din județ. Ne-am propus ca la aceste alegeri să atingem un procent de 7% și sper că sibienii ne vor vota într-un număr cât mai mare.” a declarat Ioan Gligor, președintele PER Sibiu.
„Noi nu o să venim cu promisiuni pe care nu le putem onora, ci venim cu proiecte de mediu și proiecte ce țin de ocrotirea pădurilor din România. Cred în echipa de la Sibiu și cred că procentul de 7% pe care și-l propune este unul realizabil, iar sibienii sunt oameni educați și vor vota Partidul Ecologist Român ca o alternativă viabilă pentru viitorul acestei țări“ a declarat președintele PER, Dănuț Popa.