Material lemnos, confiscat de Poliția Orașului Agnita

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au desfășurat vineri, 8 mai, o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul silvic. Aceștia au identificat în jurul orei 16,00, pe strada Floreasca din orașul Agnita un localnic în vârstă de 33 de ani în timp ce transporta cu un camion cantitatea de 9,50 mc material lemnos.
„Pe avizul de însoțire prezentat de șofer era consemnată doar cantitatea de 1,50 mc material lemnos, astfel încât polițiștii l-au sancționat pe bărbat cu amendă în valoare de 6.000 de lei, iar cantitatea de 8 mc material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Agnita.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Foto: zi-de-zi.ro