INCARCARE

Ce anume cauti?

Actualitate Social

Marian are nevoie de noi, familia nu își permite medicamentația și analizele.

Viața ne supune de-a lungul timpului la diverse provocări, ne testează încrederea în cei din jurul nostru, credința în proprile forțe sau în Dumnezeu. Cu siguranță, cel mai greu test este să vezi starea de neputință și de suferință a celei mai dragi ființe din viața ta, care de multe ori poate fi propriul copil. De câteva zile, Maria Rociu, mama a șapte îngeri care au vârste cuprinse între 6 și 18 ani, trece prin acest test. Femeia își privește cu neputință băiatul de doar 16 ani și se întreabă de ce nu își revine din starea gravă în care se află de vreo 2-3 zile.

Coșmarul a început în urmă cu câteva zile, când tânărul se pregătea să meargă la școală și se simțea slăbit, amețea și îi venea să vomite. Copilul a primit medicamentație de la medicul de familie, dar nu părea să se însănătoșească. La începutul săptămânii, băiatul a avut stare de vomă și în doar câteva minute, mama și-a văzut fiul cum se prăbușește sub privirile ei. A sunat speriată la 112, iar salvarea i-a transportat la Spitalul Orășenesc din Agnita, iar de aici au fost transferați la Spitalul Clinic de Pediatrie Luther și mai apoi la Spitalul de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda”.

La prima vedere diagnosticul pus de medici a fost „otită netratată”, care i-ar fi afectat creierul. Copilul și-a mai revenit, dar are în continuare amețeli, vomită orice mănâncă, motiv pentru care se află în continuare în perfuzii. Mama și fratele mai mare îl vizitează zilnic, cu toate că financiar le este destul de greu să facă naveta zilnic din Agnita în Sibiu. Este posibil să îl externeze săptămâna viitoare. Cu toate că cel mic se simte rău, din analize nu reiese clar dacă este vorba despre otită netrată sau altceva mai grav. Mama ar vrea să repete analizele la Polisano, dar nu are banii necesari. Atât aceasta, cât și cei doi copii mai mari lucrează cu ziua pe la vecini, femeia fiind divorțată de soțul ei de aproximativ 4 ani de zile.

Din spusele soției, bărbatul nu muncea, era un om violent și recalcitrant, în special când se afla în stare de ebrietate. Sătulă de toate acestea, femeia și-a luat cei șapte copii și a plecat în lume, dar cu ajutorul semenilor a reușit să se stabilească în orașul Agnita. În secolul 21, 8 suflete locuiesc în două cămăruțe, cu WC-ul în fundul curții. Și, cu toate acestea, cei șapte copilași sunt sănătoși (mai puțin situația din prezent a lui Marian), curați, cuminți și cu note bune la școală. Sunt averea mamei.

Este bine să fii ajutorul lui Moș Crăciun în oricare perioadă din an, de aceea poate sunt încă oameni cu suflet mare care vor să îi mai ajute. Din discuțiile cu mama, în prezent ar mai avea nevoie de lemne și bani pentru a-i putea cumpăra medicamente băiatului și de a-i plăti analizele.

Cum putem ajuta

Cei care doresc să ajute familia din Agnita o pot contacta pe mamă la numărul de telefon 0770/748455 sau pot face donaţii în contul RO81RZBR0000060006575341 deschis la Reiffeissen Bank Avrig pe numele Rociu Maria.

Etichete: